Petiție pentru a reintroduce vacanța intersemestrială: „Copiii trebuie aduși la munte să schieze, să se dea cu snowboardul”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 09 februarie 2022, 18:34

În prezent, 60 de resorturi montane cer Ministerului Educației să reintroducă zilele libere din februarie pentru școlari printr-o petiție.

Reprezentanții din turism susțin că economia locală ar avea multe de câștigat dacă s-are reintroduce vacanța intersemestrială. Cu ei sunt de acord elevii, părinții și profesorii, care consideră că pauză între semestre este esențială. Lipsa vacanței din acest an a convins mulți părinți să își învoiască copiii de la școală și să îi ducă la munte.

Elevul Cristian Curea, care este în clasa a douăsprezece la un liceu din Timișoara, a spus pentru Digi24 că vacanța intersemestrială era o gură de aer proaspăt pentru el și colegii lui. „Este momentul ca această vacanță intersemestrială să revină în structura anului școlar așa cum a fost”, a spus el. Ulterior a adăugat: „Trebuie tot timpul o nouă pauză după câteva săptămâni de școală și cred că așa ar fi cel mai eficient și cel mai sănătos pentru toată lumea”.

Vicepreședintele Federației Părinților Timiș, Ana Marcela Baș, a explicat și ea de ce crede că este necesară vacanța: „Copiii au nevoie de relaxare, nu așa cum s-a întâmplat acum, am terminat semestrul vineri și am început semestrul luni”.

Citește și: Sfaturi pentru a te descurca cu un copil încăpățânat

Citește și: Peste 50% din copiii de 11-13 ani au vizionat pornografie. Ce pot face părinții?

Citește și: Moartea a doi copii aduși prea târziu la medic, anchetată de DSP: „Concepția lor este să nu stea la mâna unui medic”

Citește și: Cum pot fi protejați de COVID-19 acei copii care nu pot fi vaccinați

Astfel, reprezentanții din domeniul turismului au semnat recent o petiție, înaintată Ministerului Educației. În petiție, ei cer reintroducerea vacanței intersemestriale, cu posibilitatea de facilități fiscale pentru elevi și părinți.

Printre semnatarii petiției se numără și Andrei Pintenaru, profesor de schi. El a zis: „Suntem afectați grav pentru că sistemul HoReCa suferă grav de pe urma acestei vacanțe luate”. Acesta a mai adăugat: „E vorba de sănătatea copiilor și trebuie aduși la munte să schieze, să se dea cu snowboardul, să iasă în natură neapărat”.

Un părinte intervievat de Digi24 a explicat ce a făcut pentru a-și putea duce copiii pe pârtie: „L-am luat și am vorbit cu doamna învățătoare și ne-a învoit. N-am avut ce să facem, noi în fiecare an mergem la schi! Trebuie să petrecem timp în natură, să învățăm să avem încredere în noi”.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter