Cum vrea Raed Arafat să gestioneze valul trei al pandemiei: „Nu se pune problema de lockdown”

De Unica.ro, pe
Pandemia de COVID-19 nu s-a terminat, iar secretarul de stat Raed Arafat spune că nu va fi nevoie de lockdown pentru al treilea val.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Aafat, a explict că autoritățile se pregătesc pentru a gestiona al treilea val de pandemie de COVID-19. El spune că oamenii trebuie să respecte în continuare măsurile de protecție.

„În primul rând pregătirea este prin a evita apariția valului trei, prin respectarea regulilor, respectarea purtării măștii, respectarea măsurilor care sunt recomandate la acest moment și vedem că e greu”, a spus Raed Arafat la Antena 3, după cum arată Digi24. „Lumea clar că s-a săturat. În același timp, văzând că suntem într-o situație relativ bună măcar cu stabilitate la acest moment, mulți cred că s-a terminat. Noi încercăm să atragem atenția tuturor că situația nu s-a terminat, poate să se înrăutățească din nou și din cauza asta trebuie să respectăm regulile în continuare până avem un număr suficient de oameni vaccinați, așa cum a făcut, de exemplu, Israelul”.

Citește și: Când trebuie să te vaccinezi dacă te-ai vindecat de COVID-19

Atunci când a fost întrebat dacă un nou lockdown va fi instaurat, Arafat a zis că este exclusă această posibilitate. „Eu sper să nu ajungem acolo”, a spus el. „Nu se pune problema de lockdown în niciun caz, dar măsuri locale, măsuri zonale, asta da, poate crește numărul lor dacă ajungem la o situație de creștere semnificativă în unele zone”.

Totodată, Arafat a mai spus că deși există creșteri în privința numărului de cazuri în anumite zone, ele sunt controlabile. „Nu pot să spun că avem creșteri vertiginoase care să alerteze și există alte cifre care arată o staționare, un platou, așa că urmărim situația și acolo unde e nevoie s-au luat măsuri de carantinare zonală pe localități mici, în Maramureș, în Timiș, am avut mai multe localități care au fost carantinate, pentru a opri creșterea care ajunsese în unele cazuri la peste 8 – 9 la mie”.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter