Televizorul îi face pe copii mai agresivi

De Erika Chivu, pe

Faptul că televizorul nu are o influenţă pozitivă asupra copiilor este deja cunoscut. Dar acum s-a dovedit că filmele, desenele animate şi unele emisiuni îi fac pe cei mici mai agresivi.
O universitate din New York a analizat comportamentul unor copii mici expuşi mesajelor transmise de televiziune.

Pentru fiecare oră de privit la televizor, agresivitatea creşte cu 0,16 puncte, pe o scară de la 0 la 30. Poate că nu pare mult, însă majoritatea copiilor se uită la televizor în fiecare zi, timp de mai multe ore.

Există şi alţi factori care îi fac pe copii mai agresivi. Printre aceştia se numără mediul în care trăiesc, sănătatea fizică şi psihică a mamei, atitudinea mamei şi felul cum reacţionează în faţa greşelilor făcute de copil.

Din păcate, televizorul îi afectează foarte mult pe cei mici, care pot deveni agresivi chiar dacă trăiesc într-un mediu sigur, au părinţi atenţi şi iubitori, nu sunt loviţi sau abuzaţi.

Este şi normal să se întâmple aşa. Tu îi spui că nu e frumos să îi lovească pe cei din jur, iar în filme vede că ai voie să loveşti, atâta timp cât eşti unul din „băieţii buni”. Cu timpul, cel mic nu mai reuşeşte să facă diferenţa dintre bine şi rău, dintre dreptate şi nedreptate.

Poate că este comod să-ţi laşi copilul la televizor, în timp ce îţi vezi de treburile tale, însă, dacă faci asta, este important să controlezi ceea ce vede el.

Trebuie să fii ca un filtru pentru copilul tău. Nu el hotărăşte la ce se uită, ci tu. Ideal ar fi să te uiţi împreună cu el, măcar din cand în când, şi să-i explici că ceea ce vede nu este întotdeauna în concordanţă cu lumea reală.

Până şi desenele animate aparent inofensive pot fi periculoase pentru copiii prea mici. Personajele animate au darul de a-şi reveni pe loc şi fără urmări după ce primesc lovituri în cap sau cad de la înălţime. Aici trebuie să intervină părinţii, explicându-le celor mici că în lumea reală lucrurile nu stau la fel şi că orice lovitură doare.  

Chiar presupunând că ai putea controla perfect ceea ce urmăreşte copilul tău la televizor, asta nu este o scuză ca să-l laşi ore în şir în faţa lui. „Meseria” copiilor este să se joace, să descopere lumea din jur, să interacţioneze cu alţi oameni.

Tocmai de aceea, Academia Americană de Pediatrie spune că cei sub doi ani nu ar trebui să stea deloc la televizor. Primii doi ani de viaţă sunt foarte importanţi pentru dezvoltarea creierului, iar micuţii care sunt lăsaţi la televizor îşi pierd interesul pentru activităţi mai utile.

Într-adevăr este greu să supraveghezi permanent un copil, având în vedere că majoritatea mămicilor au şi alte lucruri de făcut, prin casă. Însă există activităţi mai sănătoase, care îl pot atrage la fel de mult: puzzle-uri, jocuri tip Lego, jocuri de îndemânare.

Ca să nu mai spunem că majoritatea copiilor se distrează de minune imitând comportamentul adulţilor, deci sunt dornici să ajute în bucătărie sau la curăţenie.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter