Cum îţi protejezi ochii la computer

De Erika Chivu, pe

Dacă citeşti acest text înseamnă că stai în faţa unui computer şi probabil că vei mai rămâne aici încă cel puţin câteva ore, dacă nu chiar toată ziua. La un moment dat…
… probabil că îţi vei simţi ochii uscaţi, cu o senzaţie de arsură sau mâncărime. Li se întâmplă cel puţin din când în când tuturor celor care stau mult la calculator, dar şi celor care citesc sau conduc mult.

De ce te dor ochii când stai la calculator

Oboseala vizuală este provocată de suprasolicitarea muşchilor oculari, în special a celor responsabili cu acomodarea vizuală. Ei sunt suprasolicitaţi atunci când rămân prea mult timp în aceeaşi poziţie, de exemplu când te concentrezi prea mult pe un anumit punct.

Când acest punct este mai apropiat de ochi oboseşti mai repede decât atunci când este mai îndepărtat, deci cititul sau privitul la calculator sunt mai obositoare pentru ochi decât şofatul.

În afara activităţilor care îţi suprasolicită ochii, şi factorii externi au un cuvânt de spus. În cazul calculatorului, oboseala vizuală apare mai rapid dacă priveşti dintr-un unghi prost, dacă ecranul e prea strălucitor sau e prea multă lumină în jur, mai ales de la becurile fluorescente.

Cum previi oboseala vizuală

 
În primul rând trebuie să iei pauze cât mai dese, orice tip de activitate ai avea. Chiar şi în condiţii optime, ochii tot obosesc când priveşti continuu în acelaşi punct. Este indicat ca la fiecare 20 de minute să iei o pauză de maxim un minut în care să priveşti altceva decât ecranul calculatorului.

În restul timpului, ai grijă să clipeşti mai des, chiar dacă nu simţi nevoia. În general clipim mai rar când ne concentrăm pe ceva anume, motiv pentru care ochii devin uscaţi şi te ustură. Atunci când clipeşti se produce o cantitate mică de lacrimi ce spală ochiul. Dacă nu reuşeşti să faci asta, poţi apela la un mic ajutor: lacrimile artificiale sunt la fel de eficiente ca cele naturale.

Cum să îţi aşezi monitorul pentru a preveni durerile de ochi

Monitoarele performante sunt mai blânde cu ochii şi pot avea protecţii speciale. Dar cum nu întotdeauna îţi poţi alege monitorul, mai ales la locul de muncă, măcar ai grijă să ţi-l aşezi corect.

–    Distanţa ideală între ochi şi monitor este mai mare de 50 centimetri. Pentru a citi un scris mic, nu e bine să te apropii, ci să măreşti fontul.

–    Partea de sus a ecranului ar trebui să fie la nivelul ochilor tăi, aşa încât atunci când citeşti să te uiţi uşor în jos.

–    Îndepărtează sursele de lumină aflate deasupra şi în spatele tău. Acestea se reflectă în monitor şi fac scrisul mai puţin vizibil, deci va trebui să te forţezi mai tare ca să vezi bine. Stinge monitorul şi observă dacă se reflectă în el vreo lumină.

–    E ideal să nu-ţi aşezi monitorul în faţa ferestrei sau a unui perete perfect alb. Lumina de afară şi cea reflectată de perete ar ajunge exact pe monitorul tău.

–    Lumina din camera în care lucrezi nu trebuie să fie prea puternică, dar nici întunericul nu e bun. E ideală o lumină slabă, la jumătate din intensitatea celei dintr-un birou normal. Becurile incandescente sunt mai sănătoase pentru ochi decât cele fluorescente.

–    Când te aşezi pentru prima dată la un monitor ajustează contrastul şi strălucirea după nevoile tale. Dacă sunt prea mari sau prea mici, ochii obosesc mai repede.

–    Când ai de citit un text lung, modifică documentul aşa încât să ai scris negru pe fond alb. Este combinaţia cea mai puţin solicitantă pentru ochi. Sunt greu de citit combinaţiile unde contrastul este mic, de exemplu literele albastre pe un fond bleu.

–    Dacă ai de copiat un text tipărit, aşază documentul pe ceva înalt, chiar lângă monitor şi îndreaptă către el o lampă de birou care să nu bată în monitor.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter