Probleme cu rinichii? Află dacă suferi de vreo boală gravă sau e doar o colică renală

De Diana Zagrean, pe Ultimul update Joi, 14 mai 2015, 18:14

Nu ignora primele dureri de rinichi! Acestea pot anunţa o viitoare colică renală. Problemele de rinichi nu sunt de joacă şi pot fi simple simptome ale unor boli grave de rinichi. Vezi cum poţi să faci diferenţa între boli de rinichi, nisip şi alte cauze ascunse.
Atunci când apare câte o durere, în oricare parte a corpului, ce nu pare să cedeze nicicum o vreme, chiar și după ce încercăm să ne „doftoricim” la domiciliu, ne facem curaj, în sfârșit, să ajungem la medic. Din nefericire, majoritatea afecţiunilor serioase, greu de tratat, nu se manifestă vizibil și nici nu se simt. Simptomele se confundă ușor cu ale altor boli și, uite-așa, ne trezim cu probleme grave de sănătate, uneori chiar imposibil de tratat.

Rinichiul face parte din acea categorie de organe interne care preferă să nu „strige în gura mare” când suferă de ceva. Pe de altă parte însă, este posibil să primim semnale din partea rinichilor sau a întregului aparat urinar, fără să existe vreo afecţiune în acea regiune. Așa se face că, dacă nu luăm legătura cu un specialist, riscăm să ne agravăm iremediabil starea de sănătate.

Te doare mijlocul?

Ia în calcul posibilitatea unei afecţiuni a rinichilor, la primele junghiuri din regiunea lombară! În cele mai multe cazuri, durerea de spate reprezintă simptomul grăitor al bolilor renale.
Fie că este localizată într un punct fix, fie că e difuză, puternică sau slabă dar deranjantă, durerea de mijloc pe care o dau bolile de rinichi se poate confunda foarte ușor cu o criză de discopatie sau cu alte afecţiuni ale coloanei vertebrale. În faţa unui pacient cu o durere lombară difuză, specialistul va suspecta o boală a rinichiului sau a aparatului urinar.
Când durerea se localizează în punct fix, apare spontan și trece repede, poate fi semnalul de alarmă al unui singur rinichi bolnav, așa cum se întâmplă în pielonefrită, tuberculoză și litiază renală, cancer renal.
Cel mai des întâlnite dureri sunt așa-numitele colici și apar ca urmare a tensionării vezicii biliare, aflată în imposibilitatea de a se evacua. Este un fenomen care are loc, de obicei, când apar pietrele la rinichi, în litiaza renală. Interesant este că o criză renală atrage cu sine și alte simptome, precum paloarea, răceala extremităţilor, durerea abdominală, transpiraţia abundentă, greaţa, vărsăturile etc. Acestea pot conduce foarte ușor către un alt diagnostic, cum ar fi apendicita acută, hernia inghinală, colica biliară sau chiar infarctul.

Atenţie la primăvară!

Dacă ar fi să-i comparăm cu ceva, am putea spune despre rinichi că sunt o „staţie de epurare” a organismului. Aceștia au rolul de a curăţa sângele, eliminând „deșeurile toxice” și surplusul de apă.
Tot ei ţin echilibrul potasiului și al sodiului în sânge și reglează tensiunea arterială. Potrivit specialiștilor, primăvara nu este un anotimp chiar prietenos pentru rinichi.
Acum, au loc cele mai multe intervenţii în cazul pietrelor la rinichi. Consumul de mâncăruri grase, alcool, gustări sărate, în timpul zilelor lungi de iarnă petrecute în casă, își spune acum cuvântul. Rinichii anunţă existenţa pietrelor prin dureri abdominale foarte puternice, ameţeală, febră, durere la urinare, urină tulbure şi cu sânge. Durerile apar noaptea sau în zori de zi.

Sigur e vorba de o afecţiune renală dacă…

…ai o stare generală proastă, ameţești fără motiv, obosești repede și capeţi paloare a feţei.
…ţi-e sete mereu și simţi nevoia de a urina în permanenţă, evacuezi foarte puţină urină sau deloc, uneori cu sânge, ţi se umflă mâinile și picioarele.
…ai pielea foarte uscată, care te mănâncă.
…nu mai ai poftă de mâncare și scazi în greutate fără motiv.
…te doare mijlocul.
Sursa foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter