Ce se întâmplă cu organismul tău dacă alergi 5 minute pe zi

De Consuela Stratulat, pe

Mai puțin chiar înseamnă mai mult, când vine vorba de răsplata pe care inima ta o primește după o ședință de alergat. Un nou studiu arată că oamenii care aleargă doar 50 de minute sau mai puțin pe săptămână se bucură de aceleași beneficii ca cei care fac această activitate pentru trei ore.
Studiul își propune să încurajeze oamenii inactivi să aibă activitate fizică și a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea Iowa. Concluziile sale arată că între 30-60 de minute de alergat pe săptămână prelungesc viața unei persoane, deși perioada este sub recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

5 minute de alergat pe zi îți prelungesc viața

Cercetătorii au stabilit că, în comparație cu oamenii care nu aleargă deloc, cei care o fac și numai cinci minute pe zi au cu 30% mai puține șanse să moară prematur și un risc cu 45% mai scăzut să își piardă viața din cauza unei boli de inimă sau accident vascular. Persoanele active au trăit cu trei ani mai mult comparativ cu cele inactive, iar beneficiile erau aceleași indiferent de distanța parcursă sau de viteza și frecvența cu care alergau.
În plus, specialiștii au constatat că oamenii care au alergat periodic, timp de șase ani, au observat cele mai multe beneficii, inclusiv o rată a mortalității cu 29% mai scăzută și un risc cu 50% mai scăzut de a dezvolta o boală mortală de inimă sau de a suferi de atac cerebral.
Studiul a fost făcut pe o perioadă de 15 ani și a urmărit evoluția a 55,137 de adulți.
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter