Imaginaţia, remediu pentru uitare

Orice om are una sau mai multe amintiri de neuitat, situaţii extraordinare prin care a trecut, demne de a fi povestite cu lux de amănunte. Dar cât adevăr şi câtă creativitate este în povestirile noastre favorite?

Memoria, un bun “personalizat”

Procesul psihic care ne ajută să menţinem, să recunoaştem şi să reproducem senzaţii, sentimente sau simple informaţii, se numeşte memorie. Dar, cum nu sunt doi oameni la fel, nu sunt nici două tipuri de memorie identice. În funcţie de mai multe criterii, ea poate fi clasificată în:
Memorie involuntară sau voluntară – Te surprinzi ştiind versuri ale pieselor care nu ţi-au atras atenţia sau, dimpotrivă, ai uitat o poezie pe care te-ai chinuit toată copilăria să o ţii minte.
Memorie mecanică sau logică – Unii reţin doar dacă învaţă mot à mot, alţii au nevoie de o singură explicaţie logică şi au memorat.
Memorie senzorială, de scurtă durată sau de lungă durată – Cât timp îţi rămâne textura unui material în memorie, după ce l-ai atins? Sau cum se face că îţi aminteşti în detaliu lucruri pe care le-ai făcut în urmă cu multă vreme, dar nu ştii ce ai mâncat ieri?
Fiecare dintre noi trebuie să-şi cunoască tipul de memorie, ca să poată înţelege care îi sunt atuurile de care se poate folosi. N-are nici un sens să-ţi pierzi timpul memorând formule chimice, dacă ştii că le vei uita peste o săptămână.

Cu lux de amănunt

Avem cu toţii cunoştinţe cărora le place să povestească. Unii se bucură de o memorie pe termen lung, iar alţii apelează la imaginaţie. Ultimii folosesc senzaţiile pe care şi le amintesc pentru a descrie o situaţie. O amintire din copilărie, cu bunica trebăluind în bucătărie şi tatăl citind un ziar, devine: “Era o căldură teribilă. Bătrâna mea bunică era pasionată de gătit. Îi plăcea să taie meticulos fiecare legumă şi să facă nenumărate feluri de mâncare. Tatăl meu întotdeuna citea dintr-un ziar colorat şi gălbejit şi fuma ţigări fără filtru, din cauza cărora eu nu putem să respir”. Cât adevăr este aici? Trecerea timpului nu vine în ajutorul memoriei, ci ajută imaginaţia să amplifice amintiri legate de văz, de miros sau de culoare şi să le transforme în adevăruri de necontestat.

EŞTI CEEA CE CREZI CĂ EŞTI

Memoria, cu diferitele ei tipuri, funcţionează cu o rată de “reactualizare” de trei luni. Dacă ai slăbit, să spunem, zece kilograme, ea are nevoie de maximum trei luni pentru ca psihicul tău să accepte faptul că eşti cu zece kilograme mai slabă. Asta se întâmplă pentru că majoritatea noţiunilor stocate în memorie sunt mult mai actuale decât realitatea.
Aşa că, dacă îţi aminteşti despre tine că ai fost un copil timid, această etichetă te va urmări multă vreme, în primul rând pentru că ceea ce crezi tu despre tine este mai important (în accepţiunea ta) decât realitatea.