Din ce cauze îți poți pierde memoria de scurtă durată

De Sandra S., pe

Memoria de scurtă durată poate fi rareori afectată – contrar a ceea ce vedem în filme. Însă atunci când există uitare ocazională sau goluri în amintirile recente, putem vorbi despre pierderea memoriei de scurtă durată.

Ce poate cauza pierderea memoriei de scurtă durată

Anumite medicamente pot determina pierderea memoriei de scurtă durată. Acestea pot fi de tipul antidepresive, antihistaminice, relaxante musculare, pastile de dormit sau analgezice.
Consumul și abuzul de tutun, droguri sau băuturi alcoolice pot determina pierderea memoriei de scurtă durată, din cauza efectelor pe care aceste produse le au asupra creierului. Fumatul reduce cantitatea de oxigen care ajunge la creier, iar drogurile pot schimba anumite chimicale din creier, iar acest lucru poate face dificilă amintirea anumitor lucruri.
Lipsa odihnei. Atât cantitatea cât și calitatea somnului sunt importante ca să te poți odihni, iar dacă dormi prea puțin noaptea, după câteva astfel de nopți devii foarte obosită și îți amintești cu greu anumite informații.
Carențe nutriționale, precum lipsa de proteine sănătoase și acizi grași poate afecta buna funcționare a creierului. Carențele de B1 și B12 în mod special pot afecta memoria.
Lovituri la cap. O lovitură foarte gravă la cap – ca cele în timpul accidentelor rutiere, de exemplu – pot duce la pierderea memoriei de scurtă durată. În cazurile extreme, aceste leziuni la creier pot duce și la pierderea memoriei de lungă durată.
Accidentele vasculare cerebrale – AVC – pot fi o cauză a pierderii anumitor amintiri. Un AVC are loc atunci când se formează cheaguri de sânge în creier, iar sângele nu mai circulă. O persoană care a suferit un accident cerebral își poate aminti cum a copilărit, dar foarte greu își amintește ce a mâncat cu o zi înainte.
Demența este un nume general dat bolilor degenerative ale minții și poate fi de vină pentru pierderea memoriei de scurtă durată. Și alte aspecte ale gândirii pot fi grav afectate, ca și abilitatea de a „funcționa” normal când vine vorba de activitățile zilnice. Boala Alzheimer’s este cel mai des întâlnit tip de demență.
Alte cauze ale pierderii memoriei de scurtă durată pot fi hiper sau hipotiroida, infectarea cu HIV, tuberculoză sau sifilis, care afectează și creierul.

Cum descoperi care este cauza pierderii memoriei de scurtă durată

Dacă observi că uiți tot mai multe lucruri și că acest fapt îți cauzează probleme în viața de zi cu zi, cel mai bine este să mergi la medicul de familie, care îți poate da trimiteri la specialiști pentru investigații. Examenele neurologice vor fi printre primele pe listă, însă nici analizele la sânge sau de urină nu sunt excluse.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter