EXCLUSIV Tot ce trebuie să știi despre fertilizarea în vitro, direct de la un medic ginecolog

De Bianca Prangate, pe
Infertilitatea este o problemă care afectează multe cupluri. Potrivit unui studiu realizat în 2018 de Asociaţia pentru Reproducere Umană din România, aproximativ unul din patru cupluri care îşi dorește un copil nu a reuşit să obţină o sarcină, deşi încearcă de 1-5 ani (27%).

Fertilizarea în vitro (prescurtată FIV) reprezintă o potențială soluție pentru infertilitate. Tratamentul este unul complex, tocmai de aceea poate părea intimidant pentru multe cupluri.

Doctorul Erna Stoian, care este medic primar obstetrică ginecologie, specialist în infertilitatea cuplului, în reproducerea umană asistată și în fertilizarea în vitro, a explicat în detaliu tot ce presupune fertilizarea în vitro: ce înseamnă această procedură, cui îi este recomandată, ce efecte adverse pot apărea, cât de dureroasă este și nu numai.

Doctorul Erna Stoian

Când și cum se pune diagnosticul de infertilitate?

Infertilitatea este o boală care este definită ca lipsa apariției sarcinii după 12 luni de contacte sexuale regulate și neprotejate.

Cauzele infertilității sunt împărțite în mod egal între bărbați și femei: 30% feminine, 30% masculine, 30% mixte și 10% cauze necunoscute – infertilitatea neexplicată.

Cuplurile la care femeia are vârsta sub 35 de ani trebuie să se prezinte la medicul specialist în infertilitate după 1 an de încercări nereușite de a obține sarcina. Fertilitatea scade odată cu creșterea vârstei mamei, așa că între 35-40 ani trebuie să se prezinte la specialistul în infertilitate după 6 luni de încercări, iar cele de peste de 40 de ani după 3 luni.

Infertilitatea este o boală care afectează 1 din 6 cupluri. În România statisticile arată că peste jumătate din aceste cupluri nu se prezintă la medic. Trebuie să știm că fertilitatea scade odată cu creșterea vârstei materne, și vârsta maternă singură poate prezice care este probabilitatea de a avea un copil. Dacă sub 30 de ani șansele de a concepe sunt în jur de 25% lunar, la peste 40 de ani scad sub 5 %. Peste 50 % din cuplurile peste 35 de ani și peste 80% din cuplurile peste 38-40 de ani necesită ajutor specializat pentru a obține o sarcină. De aceea este foarte important să ne adresăm unui specialist în infertilitate.

Cum se tratează infertilitatea?

Infertilitatea se poate trata cu diverse metode: de la medicație la tratamente chirurgicale.

Unele probleme de infertilitate sunt mai ușor de tratat decât altele. Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare cuplu în parte și depinde de: vârsta maternă, cauzele, durata, starea generală de sănătate.

Dacă femeia are mai mult de 35 de ani medicul poate recomanda direct o procedură de reproducere umană asistată sărind etapele de tratament medicamentos și/sau chirurgical.

Când este recomandat FIV-ul în detrimentul altor proceduri?

Fertilizarea în vitro este prima și cea mai cunoscută tehnică de reproducere umană asistată. Ea presupune fecundarea ovocitelor obținute de la mama prin puncție, după hiperstimulare ovariană controlată, de către spermatozoizii obținuți de la tată, în laborator, apoi introducerea embrionilor rezultați în uterul mamei.

Indicațiile fertilizării în vitro sunt:

  • Patologia tubară –  este prima indicație de fertilizare în vitro. Include femeile cu trompe obstruate sau excluse chirurgical; la femeile cu operații pentru reconstrucția sau repararea trompelor care nu au rămas însărcinate timp de un an sau chiar mai puțin atunci când vârsta este peste 36 ani;
    Infertilitate de cauza necunoscută;-
  • Factori cervicali sau infertilitate imunologică atunci când durata infertilității depășește doi ani sau chiar mai repede la femeile cu vârstă peste 36 de ani;
  • Endometrioza;
  • Bărbați cu spermogramă modificată;
  • Femei cu anuovulatie cronică la care tratamentele de inducere a ovulatiei nu au avut succes;
  • Cuplurile care trebuie să folosească donor de ovocite;
  • Mama purtătoare sau surogat.

Rata de succes a fertilizării în vitro variază între 25-40 %.  La femeile cu vârstă peste 40 ani rata de succes scade la 3-8 %. De la prima procedură de fertilizare în vitro, în 1978, rata de succes a crescut considerabil, iar riscurile au scăzut. Acest lucru dă speranțe cuplurilor care se confruntă cu infertilitatea.

Există în rândul femeilor o teamă de stimularea ovariană. Așadar, ce riscuri are? Este dureroasă?

Tratamentul de stimulare a ovulatiei are ca scop obținerea mai multor ovocite. Durează în medie 10 -14 zile și constă în administrarea zilnică de medicatie injectabilă. În timpul stimulării ovariene este necesară monitorizarea ecografică și hormonală a pacientei.

Teama de stimulare ovariană este frecventă și este de înțeles. Unor femei le este teamă de injecții, altora le este teamă de reacțiile adverse și majorității femeilor ii este teamă că nu vor obține suficiente ovocite și embrioni.

Este foarte important ca medicul să îi explice pacientei ce așteptări să aibă și ce efecte poate avea tratamentul.

Medicamentele pentru fertilitate pot avea o serie de efecte secundare, de obiecei minore, ca: dureri abdominale, depresii, bufeuri, schimbări bruște ale stării de spirit, cefalee, creștere în greutate.

Ce înseamnă sindrom de hiperstimulare ovariană?

Sindromul de hiperstimulare ovariană apare în urma stimulării excesive a ovarelor, fiind considerat o reacție adversă. Frecvența de apariție  sindromul de hiperstimulare ovariană formă ușoară este aproximativ de 30%, iar formele moderate și severe ale afecțiunii nu depășesc 5% dintre cazurile de hiperstimulare.

Apare la femei cu rezervă ovariană crescută, în special la cele care suferă de Sindromul Ovarelor Micropolichistice. Simptomatologia variază de la ușoară la severă, putând pune viață în pericol. Prevenția apariției acestui sindrom este prioritatea principală a medicilor specialiști în infertilitate. Este bine de știut că femeile cu rezervă ovariană scăzută nu fac hiperstimulare ovariană.

O altă complicație a tratamentului de stimulare ovariană este sarcina multiplă. Cu toate că majoritatea cuplurilor se bucură când aude de gemeni, nu trebuie să uităm că o sarcina multiplă este o sarcină cu risc.

Este fertilizarea în vitro o procedură dureroasă?

Fertilizarea în vitro este o procedură complexă care necesită monitorizare permanentă și care chiar dacă nu are nicio complicație și nu doare deloc, are un impact emoțional deosebit. Partenerii trebuie să se susțină reciproc pe tot parcursul procedurii și trebuie să urmeze sfaturile specialistului. Atunci când apare hiperstimularea ovariană sau altă complicație se poate asocia cu durere. Reușita procedurii face de cele mai multe ori să uităm de toate sacrificiile pe care le-am făcut.

Alte informații utile pot fi găsite și pe site-ul www.drernastoian.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter