Factori de care depinde sănătatea încheieturilor tale

De Libertatea pentru femei, pe

Greutatea, masajul şi suplimentele alimentare pot face minuni

Ţine greutatea sub control

Problemele articulare afectează, în general, persoanele supraponderale sau obeze. Deci, pentru a scăpa de sâcâitoarele dureri, scăderea în greutate trebuie să fie una din priorităţile tale. Pierderea kilogramelor în plus reduce presiunea pe care o suportă încheieturile, mai ales la genunchi, crește flexibilitatea și micșorează durerile.

Oferă-ţi un răsfăţ… terapeutic

Masajul ajută la reducerea durerii, îmbunătăţește circulaţia locală și relaxează mușchii. Fizioterapia cu electrostimulare, ultrasunete sau laser, la indicaţia medicului, are, de asemenea, un efect foarte bun asupra articulaţiilor.

Apelează la suplimente alimentare

Suplimentele alimentare pe baza de glucozamină, condroitină și extract din coaja arborelui Boswellia serrata măresc mobilitatea articulaţiilor și pot chiar repara structurile distruse. Glucozamina se află în mod natural în organism și contribuie la formarea colagenului, care asigură buna funcţionare a cartilajelor articulare. Odată cu vârsta, această substanţă ajunge să nu mai fie în cantităţi suficiente și, de aceea, este nevoie de suplimentarea ei. Împreună cu condroitina, ajută la regenerarea și consolidarea articulaţiilor. Extractul de Boswellia serrata are efect antiinflamator, ceea ce duce la scăderea intensităţii și duratei durerilor.

Fă mișcare în fiecare zi

Exerciţiul fizic este cel mai bun tratament care previne durerile articulare. Te ajută să îţi menţii greutatea sau să slăbești, dacă ai nevoie, reduce durerea, crește mobilitatea încheieturii și îmbunătăţește circulaţia sanguină. Cele mai indicate sunt mersul pe jos, înotul și gimnastica în apă. Chiar dacă mișcarea te ajută foarte mult, întreabă-ţi medicul pentru a te sfătui ce sport este cel mai potrivit pentru tine și cât timp poţi face un efort usţinut. Altfel, riști ca sportul să îţi facă, în loc de bine, rău.

Odihnește-te suficient

O altă metodă care te ajută este să îţi odihnești suficient articulaţia bolnavă. Când simţi că ai obosit, oprește-te din ceea ce faci chiar atunci și mergi să te întinzi sau, dacă nu ai posibilitatea, stai relaxată pe un scaun sau un fotoliu cât mai comod. Nu amâna momentul și rămâi cât timp este necesar ca să te refaci. Uneori, când este nevoie, poţi apela la atele sau la un baston care va reduce presiunea greutăţii pe articulaţie. Un somn odihnitor noaptea sau după-amiaza te ajută să te simţi mai bine.

Folosește puterea plantelor medicinale

Mușeţelul, ghimbirul, călinul și valeriana sunt plante care ajută la calmarea durerilor și au efect antiinflamator. Poţi să bei ceai sau să aplici comprese cu infuzie pe locul afectat. Acestea pot fi fierbinţi sau reci – cele calde îmbunătăţesc circulaţia sanguină, scad durerea și cresc mobilitatea încheieturilor; cele reci reduc inflamaţiile. Ţine cont de faptul că valeriana are efect sedativ, așa că nu consuma acest ceai decât cu  o oră-două înainte de culcare și, în niciun caz, nu-l bea înainte de a te sui la volan. Se mai poate masa zona afectată cu glicerină amestecată cu o cantitate egală de tinctură de ardei iute.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter