Cuvintele dor, la propriu

De Erika Chivu, pe

Cuvintele dor, uneori mai tare decât loviturile, se spune. Poate că nu mai tare, dar, oricum, cuvintele pot să doară, senzaţia fiind resimţită fizic. Aceasta este concluzia la care…
… a ajuns un studiu recent. Cercetătorii au vrut să vadă ce influenţă au anumite cuvinte asupra noastră, mai precis dacă există cuvinte care dor, la propriu.

Răspunsul este „da”. Există anumite cuvinte care, atunci când le auzim, activează centrii durerii situaţi la nivelul creierului. Drept urmare, este posibil să simţim o anumită durere fizică.

„Sfâşietor”, „atroce”, „crâncen” au fost doar câţiva din termenii pe care i-au auzit voluntarii studiului.

Drept urmare, s-a activat acea zonă a creierului care păstrează amintirile unor experienţe dureroase. Aceste amintiri sunt un fel de alarmă, care se declanşează imediat ce te apropi de o situaţie periculoasă, aşa încât să poţi evita lucrurile care îţi fac rău.

Dar se pare că alarma porneşte şi când auzim anumite cuvinte, ce ne amintesc de durerea pe care am resimţit-o la un moment dat.

Cercetătorii au observat că nu au acelaşi efect cuvintele negative care nu ne amintesc de durere, de exemplu „urât” sau „dezgustător”, ceea ce înseamnă că creierul recunoaşte termenii pe care îi asociem cu durerile. De asemenea, cuvintele neutre sau pozitive nu stârnesc nicio reacţie.
 
Cercetarea a fost făcută prin studierea a 16 subiecţi al căror creier a fost observat cu ajutorul unui RMN funcţional.

Deşi cercetătorii nu au menţionat asta, putem să bănuim că sunt dureroase şi acele cuvinte care ne amintesc de o experienţă mai personală, de exemplu „accident”, „fractură”, pentru cei care au suferit aşa ceva.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter