Cursuri de gimnastică prenatală în Bucureşti

De Erika Chivu, pe

Gimnastica prenatală are o mulţime de beneficii. Află care sunt acestea, unde poţi face exerciţii sub supravegherea unui instructor şi care sunt preţurile!
Chiar dacă, în timpul sarcinii, te mişti un pic mai greu, spre binele tău şi al copilului, este indicat să rămâi activă.

Mişcarea te ajută să previi multe din problemele sarcinii: constipaţia, durerile de spate şi picioare, lipsa de energie din ultimul trimestru, îngraşarea excesivă. Travaliul poate să fie mai scurt şi mai puţin dureros, iar recuperarea va dura mai puţin şi chiar scade riscul de a face o depresie post-natală.

Bineînţeles că înainte de a începe un program de exerciţii trebuie să-ţi întrebi medicul. Uneori efortul, fie el cât de mic, este contraindicat. Dar dacă sarcina decurge fără probleme, poţi face multe tipuri de exerciţii: dans, mişcări aerobice uşoare, stretching, înot, yoga, gimnastică acvatică, mers pe jos, exerciţii cu greutăţi.

Ce vei alege depinde de forma ta fizică. Dacă ai fost activă şi înainte de sarcină probabil că vei putea să-ţi continui activităţile obişnuite, cu unele mici modificări. Dacă nu, trebuie să începi uşor, uşor, cu exerciţii nu foarte solicitante.

Sunt contraindicate activităţile care prezintă risc crescut de accidentare. Bineînţeles că nu vei face schi, călărie, ciclism, sporturi de echipă, mai ales că abdomenul mărit îţi schimbă centrul de greutate şi îţi strică echilibrul. Chiar şi în timpul activităţilor uşoare, trebuie să te opreşti dacă ai dureri, nu poţi respira normal sau ameţeşti.

Bineînţeles că cel mai indicat este să faci sport sub îndrumarea unui antrenor sau kinetoterapeut care are experienţă în lucrul cu gravidele. Cursurile de gimnastică prenatală sunt ideale, în special pentru cele care au fost sedentare înaintea sarcinii. Antrenorul îţi va arăta cum să faci corect exerciţiile şi care sunt semnele suprasolicitării.

Unde poţi face gimnastică prenatală, în Bucureşti:

Motherhood Center
Cursurile sunt o combinaţie de pilates, aerobic, stretching.

Aleea Solca nr. 3A, et. 1
0721.608.096, 021 335 02 31
Preţ: o sedinţă – 27 lei, abonament 10 sedinţe – 243 lei

Active Center

Yoga, aerobic (pentru sarcina între 14 şi 33 săptămâni), streching şi relaxare, fitball, belly dance, latino dance (pentru sarcina în trimestrul II şi III).

Str G-ral Budişteanu nr. 12
021.310.76.90
Preţ: abonament 10 şedinţe – 300 lei

Kinetomedica
Se lucrează cu numai două gravide deodată, pentru o supraveghere mai bună.

Str. 13 Septembrie, nr. 128, bl. P35, sca. A, ap. 3,
Str. Dristorului, nr. 81-88, bl. B13, ap. 40,
Str. Alexandru Şerbănescu, nr. 23-25,
031.429.50.58
Preţ: o şedinţa 60 minute – 50 lei, abonament 6 şedinţe – 250 lei, abonament 12 şedinţe – 400 lei

Hello Body

Str. C-tin Rădulescu Motru, nr. 13, etaj 4, apt. 41
021.331.02.20, 0723.500.001
Preţ: abonament 8 şedinţe a câte 30 minute – 225 lei, abonament 10 şedinţe a câte 50 minute – 320 lei

CMU Regina Maria
Yoga, streching, personal training, fisioball, relaxare autogenă-meditaţie

Str. Brodina, nr. 3.
021. 304.04.04
Preţ: o şedinţă 30 minute – 35 lei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter