Cum îţi dai seama că ai ficatul mărit. Ce faci?

De Diana Zagrean, pe

Ficatul mărit poate fi un prim al unei boli mai grave, dar dacă este depistat din timp, se poate trata cu succes. Vezi cum îţi dai seama că ai ficatul mărit. Ce faci?
 

Ce boli cauzează ficatul mărit

Ficatul mărit (hepatomegalia) nu este uşor de depistat, mai ales fără ajutorul unui medic. De obicei, ficatul mărit este o constatare pe care o face un medic la un control de rutină. Uneori, deşi ficatul este mărit, nici măcar medicul nu îl poate simţi la o examinare obişnuită, prin palpare.
Ficatul mărit este cauzat de obicei de consumul excesiv de alcool, insuficienţă cardiacă, depuneri de glicogen, hepatită virală, cancer la ficat, sau steatoză hepatică (grăsime depusă pe şi în ficat).
Uneori, un ficat mărit apare şi în cazul mononucleozei, sau a unor tumori şi metastaze ale altor tipuri de cancer din corp.

Simptome ale unui ficat mărit. Vezi când trebuie să mergi la doctor

Ficatul mărit nu are neapărat nişte simptome, dar bolile care îl cauzează vin la pachet cu alte dureri care pot indica cauza afecţiunii.
Dacă simţi oricare din aceste simptome, mergi la doctor sau sună la 112, mai ales în cazul celor severe, deoarece pot indica prezenţa unei boli grave sau chiar a insuficienţei hepatice, care necesită ajutor de urgenţă.
Simptomele asociate unui ficat mărit sunt: stare de confuzie, halucinaţii, oboseală extremă, leşin, febră (mai ales dacă este asociată cu umflarea abdomenului) şi vărsături cu sânge.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter