Cum îți dai seama că ai anemie

De Consuela Stratulat, pe Ultimul update Vineri, 21 februarie 2020, 19:02

Anemia este o afecțiune a sângelui, care poate apărea la persoanele de toate vârstele și se caracterizează prin scăderea hemoglobinei și a hematocritului. Boala este cauzată de lipsa de fier, iar uneori, simptomele sale pot trece neobservate. Află cum o recunoști și ce trebuie să faci la primele semne de boală.
Hemoglobina este o proteină care face parte din structura celulelor roșii și are rolul de a transporta oxigenul în tot corpul. Valoarea normală la femei este de 12 mg/dl, iar când începe să scadă, apare anemia. Pe măsură ce deficiența de fier crește, simptomele bolii sunt tot mai frecvente. Acestea includ:
– oboseală nejustificată;
– paloare a pielii;
– slăbiciune;
– dificultăți de respirație;
– dureri în piept;
– infecții frecvente;
– amețeli sau iritabilitate;
– picioare sau palme reci;
– inflamarea sau durerea limbii;
– exfolierea unghiilor;
– bătăi accelerate ale inimii;
– poftă neobișnuită pentru substanțe non-alimentare, precum gheață, pământ sau amidon;
– lipsa poftei de mâncare, frecventă mai ales la copiii cu deficiențe de fier;
– o senzanție neplăcută de furnicături sau slăbiciune a picioarelor.

Dacă ai aceste simptome, mergi la medicul de familie, care îți va pune un diagnostic corect și îți va prescrie medicația necesară.

Uite o lista cu alimente bogate in fier, care te ajuta sa scapi de anemie!

Foto Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter