Începe vaccinarea anti-COVID-19 cu a treia doză! Primul vaccinat, managerul Institutului „Matei Balș”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 28 septembrie 2021, 10:58

Românii vor începe să primească a treia doză de vaccin anti-COVID-19 începând cu ziua de marți, 28 septembrie.

Campania de vaccinare a va începe cu un eveniment la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, unde cadrele medicale vor primi doza a treia, după cum arată un comunicat de presă emis de CNCAV. Prima persoană care va primi vaccinul v fi chiar managerul spitalului, doctorul Cătălin Apostolescu, medic primar de boli infecțioase. Mai mult, președintele CNCAV va vaccina mai multe cadre medicale, potrivit Libertatea.

Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” este cel care va deschide faza a III-a a campaniei naționale de imunizare, întrucât aici a fost preluat primul pacient din România infectat cu COVID-19, în ziua de 27 februarie 2020.

Citește și: Care sunt efectele dozei trei de vaccin anti-COVID-19, conform unui epidemiolog

Citește și: Va fi valabil certificatul verde COVID-19 pentru persoanele vaccinate doar cu două doze?

Citește și: Sunt persoanele vaccinate anti-COVID-19 la fel de contagioase ca cele nevaccinate? Medic: „Nimic nu poate fi mai fals”

Citește și: Care sunt categoriile de persoane care vor primi a treia doză de vaccin anti-COVID-19

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a spus că a treia doză se va face cu un vaccin pe bază de ARN mesager – fie Pfizer, fie Moderna (chiar și în cazul persoanelor vaccinate cu AstraZeneca).

Doza a treia este recomandată pacienților oncologici, cu tumori solide, pacienților cu afecțiuni oncologice hematologice, pacienților care se află în faza post-terapie oncologică, dar și pacienților post-transplant, pacienților cu afecțiuni cronice de ordin pulmona, cardiovascular, hepatic, hematologic sau renal, pacienților cu boli endocrinologice, diabeticilor, pacienților cu HIV, pacienților cu boli dermatologice grave, cu boli psihiatrice sau boli congenitale.

Cu toate astea, toți românii vor putea primi a treia doză, singura condiție fiind să fi trecut șase luni de la momentul rapelului. Cei care doresc să se vaccineze cu a treia doză trebuie să se programeze online.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter