Copiii cu dizabilităţi nu au şanse la educaţie

„82% dintre copiii cu dizabilităţi incluşi în şcolile obişnuite întâmpină probleme serioase de învăţare, 8% abandonează şcoala, 10% nu au văzut niciodată…
… o sală de clasă”, arată Fundaţia de Abilitare Speranţa, un ONG care se adresează copiilor cu dizabilităţi şi familiilor acestora.

Motivul? Lipsesc serviciile de sprijin, mai ales în mediul rural, iar cadrele didactice nu sunt pregătite să predea unor copii cu cerinţe educative speciale (CES).

Sub această denumire, de copii cu CES, Ministerul Educaţiei include toţi elevii care au necesităţi educaţionale complementare obiectivelor generale ale educaţiei şcolare, explică psihologul Letiţia Baba de la Fundaţia Speranţa. Aceste necesităţi solicită o şcolarizare adaptată fiecarui copil în parte.

Un elev poate să aibă CES pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Sunt copii care au nevoie de un sprijin în plus, la şcoală, fără să aibă dizabilităţi fizice sau retard mental, ne explică Letiţia Baba.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

De exemplu, se încadrează în categoria CES copiii cu dificultăţi motorii, sindrom Down, dificultăţi de vorbire, tulburări de comportament, deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD), dar şi cei care trec, pur şi simplu, printr-o perioadă mai grea. Un deces în familie, divorţul părinţilor sau un alt eveniment asemănător îl poate împiedica pe copil să ţină pasul cu şcoala.

Interesant este că fac parte din aceeaşi categorie şi copiii supradotaţi, care au nevoie tot timpul de provocări pentru a-şi menţine interesul faţă de şcoală.

Pentru a putea preda unor asemenea copii, cadrele didactice au nevoie de cunoştinţe speciale.

„Cadrele didactice trebuie să ştie să identifice aceşti copii şi să adopte strategii didactice diferite în funcţie de problematica copilului”, spune psihologul. Dacă elevul are un ritm lent de învăţare sau un retard mental, educatorul trebuie să adapteze curriculumul, dacă are dificultăţi de pronunţie trebuie să-l îndrume către logoped, dar şi să găsească o cale de a comunica cu cel mic.

„Vorbim, de fapt, de o pedagogie centrată pe nevoile copilului şi nu pe cerinţele programei şcolare cum se întâmplă în realitate”, spune psihologul Letiţia Baba. Un cadru didactic ar trebui să poată lucra într-o echipă multidisciplinară alături de părinte, psiholog, lodgoped, psihiatru sau alţi specialişti.

Problema este că nouă ne lipseşte un program naţional de formare pentru cadrele didactice, astfel că profesorul, educatorul, învăţătorul nu ştiu să-şi adapteze tehnicile de predare la cerinţele copilului.

Elevii cu CES fie merg la aşa zisele şcoli ajutătoare, care nu au o reputaţie foarte bună, fie merg la şcoli normale unde, însă, nu au parte de atenţia cuvenită. Ca să nu mai spunem de copiii care suferă în urma unui deces sau divorţ şi despre care nimeni nu se gândeşte că ar avea nevoie de ajutor la şcoală.

În alte ţări europene, copiii cu CES merg la şcoli normale, însă beneficiază de servicii suplimentare şi un curriculum adaptat. „Fiecare copil cu CES are propriul curriculum foarte flexibil, participă la unele materii de formare a autonomiei, ştiinţele naturii, dezvoltarea de deprinderi de muncă împreună cu ceilalţi colegi ai clasei în care este inclus, dar are şi program special condus de un profesor de sprijin sau participă la activităţi de recuperare cu specialişti”, spune psihologul care mai aminteşte că în Europa au rămas foarte puţine şcoli speciale.

Dacă ar avea parte de educaţia necesară, copiii cu CES au toate şansele să ajungă adulţi împliniţi, din toate punctele de vedere. Din păcate, sistemul românesc de educaţie, nu numai că nu face loc copiilor cu CES, ba, din contră, este cauza apariţiei lor, crede Letiţia Baba: „Şcolile noastre sunt determinanţi de CES. Să nu uităm că mulţi copii întâmpină dificultăţi şcolare ca rezultat al sistemului nostru de învăţământ, a programei încărcate şi a pedagogiei aplicate de cadrele didactice.”

În lipsa unei intervenţii din partea autorităţilor, cele care se ocupă de copiii cu CES sunt ONG-urile. Fundaţia Speranţa a deschis deja al doilea centru de sprijin pentru copii cu CES, în judeţul Timiş. La centrul „Pentru un zâmbet de copil”, elevii sunt evaluaţi de psihologi, au parte de consiliere, intervenţie logopedică şi activităţi de sprijin.
 
Foto: Shutterstock

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News