Tipurile de jocuri din care învăţă copiii

De Stela Moisescu, pe

Joaca este elementul cheie prin care un copil se dezvoltă sub toate aspectele, susţin psihologii. „Întotdeauna le spun părinţilor că ar fi surprinşi câte conexiuni cerebrale se stabilesc…
… atunci când un copil se joacă”, spune medicul Roni Leiderman.

Joaca dezvoltă inteligenţa copilului

Psihologul elveţian Jean Piaget a studiat treptele dezvoltării inteligenţei şi a ajuns la concluzia că se petrec multe evoluţii până la vârsta de şapte ani.

Potrivit psihologului, de la naştere şi până la vârsta de doi ani, copilul este preocupat de câştigarea controlului motor şi învăţarea obiectelor fizice. Mai departe, între doi şi şapte ani, acesta se află în stadiul gândirii magice şi este preocupat cu calificarea verbală.

Cum intervine joaca în dezvoltarea capacităţilor intelectuale? Potrivit teoriei lui Piaget, copiii au nevoie de interacţiunea cu mediul înconjurător pentru a câştiga competenţă intelectuală.

Joaca nu dezvoltă doar inteligenţa copilului, ci şi abilităţile sale sociale

Psihologul american George Herbert Mead argumentează că primele instincte sociale ale copilului sunt oferite de joc.

Mai exact, copilul imită prin joacă roluri remarcate în jurul său. Cel mai elocvent exemplu? Joaca de-a doctorul şi pacientul. Astfel, prin joc, potrivit lui Mead,  copilul îşi construieşte imaginea de sine într-o fază incipientă.

Mai târziu, micuţul va prefera jocurile în grup, cele în care copilul învaţă cum să se integreze într-un grup organizat şi să stabilească care este aportul său în grupul respectiv.

Iată ce învaţă bebeluşii şi preşcolarii prin joacă şi care sunt jocurile ideale de dezvoltare a micuţului pe toate planurile.

Cum se joacă şi ce învaţă nou-născuţii?

În primul an de viaţă joaca micuţului este strict senzorială. El se joacă observând care sunt culorile, sunetele, mirosurile şi gusturile din proximitatea sa spaţială, cu alte cuvinte, învaţă să-şi folosească organele de simţ.

Jocuri ideale pentru micuţii de până în şase luni

1. Atinge-i picioarele şi braţele cu materiale diferite precum mătasea ori satinul.
2. Feţele îi fascinează pe nou-născuţi. Pune o oglindă în apropierea copilului şi stai cât mai mult în apropierea sa pentru a-ţi vedea faţa.

Cum se joacă şi ce învaţă bebeluşii
 
În jurul primului an de existenţă bebeluşul îşi exploatează controlul motor prin joacă, având loc şi primul stadiu de dezvoltare a inteligenţei, potrivit lui Piaget.

În continuare, copilul se va baza pe simţuri dar va dori să ştie pe lângă culoarea unei jucării şi ce se întâmplă dacă o scapă pe jos. În timp ce copilul tău loveşte, aruncă sau scapă obiecte el învaţă primele lecţii ale cauzei şi efectului. Dacă atinge o jucărie, iar aceasta cade, el înţelege că acţiunile lui au efecte şi capătă pentru prima oară sentimentul de putere şi independenţă. Aşadar, copilul va face tot felul de experimente în care işi exersează abilităţile motorii.

Jocuri ideale pentru copiii cu vârste între 7 şi 12 luni

1. Crează-i obstacole de escaladat din perne de mărimi diferite.
2. Pune jucăria lui preferată sub o pătură şi încurajează-l să o găsească.

Cum se joacă şi ce învaţă copiii de aproximativ doi ani

La această vârstă copilul va începe să avanseze de la stadiului de manipulare a diverselor obiecte, pe principiul cauză-efect.

Treapta următoare, instalată la copiii cu vârste cuprinse între 18 luni şi 3 ani este joaca prin imitare. De exemplu, observi că-ţi ia telefonul din mână şi începe să butoneze frenetic aşa cum te vede pe tine că faci.

Mai departe, între doi şi trei ani copilul ia o banană şi o duce la ureche pe post de telefon. În acest moment vei ştii că micuţul tău e capabil să gândească simbolic. Legat de teoria lui Piaget e bine să ştii că micuţul tău, prin simbolizare şi gândire abstractă, pune bazele unor abilităţi intelectuale importante în viitor precum cititul, operarea cu calcule sau rezolvarea de probleme.

Jocuri ideale pentru copiii cu vârste între 1 şi 2 ani

1. Du-l în parc şi lasă-l să umple un recipient cu frunzele găsite pe drum.
2. Creează un album foto cu portretele oamenilor apropiaţi şi cu diferite animale, tipuri de mâncare ori jucării. Mai apoi, încurajează-l să denumească fiecare imagine.

Cum se joacă şi ce învaţă copiii de aproximativ 3 ani

În acest moment, copiii sunt pregătiţi pentru interacţiunile sociale de care amintea şi Mead. Încă de la vârsta de doi ani copiii flirtează cu ideea de a interacţiona şi cu alţi copii, nu doar obiecte sau personaje de imitat.

Primele semne de interacţiune socială? Atunci când doi copii chicotesc în acelaşi context, sau unul dintre cei doi aplaudă, iar celălalt începe să bată şi el din palme. Faptul că încep să stăpânească comunciarea verbală în jurul vârstei de trei ani, îi încurajează pe copii să fie sociabili, fapt îndeplinit prin joacă.

Din acest moment putem vorbi de rolurile asumate de copil aşa cum sunt descrise de Mead. A stabili un joc anume, a face o activitate în anumiţi paramentrii- tu torni ceaiul, iar eu aşez prăjiturile şi stabilirea regulilor jocului sunt semne de socializare clare, evidente la copiii preşcolari. Desigur, eu au nevoie de sprijinul părinţilor deaorece comunicarea dintr ecopii este încă pe alocuri deficitară.

Jocuri ideale pentru copiii de 3 ani

Pe lângă jocurile cu alţi copii, încurajează-l în continuare să manipuleze obiecte, cum ar fi construirea unui turn din cuburi şi lasă-l să-i imite pe cei din jur. Pe măsură ce copilul trece la o nouă etapă de dezvoltare intelectuală sau socială, acesta va continua să cizeleze abilităţile dobândite în treapta precedentă.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter