Tao – arta iubirii spirituale

De Revista Unica, pe

După ce ai trecut împreună cu iubitul tău prin începutul mirific şi plictiseala îşi arată colţii, găseşte metode salvatoare.
Oamenii ştiu prea bine cum să se iubească. Nu e nevoie să vină nimeni să le explice ce şi cum se face – mai ales atunci când sunt îndrăgostiţi. Atunci, ca prin minune, lucrurile se desfăşoară desăvârşit. Mai greu este după o vreme când, nu se ştie cum, el nu mai pare atât de minunat, iar ea nu mai e atât de irezistibilă.
El zace plictisit pe canapea, la televizor. Ea, activă, forfoteşte printre cratiţe la bucătărie. Sau la shopping. Doar-doar va observa şi el din nou decolteul apetisant. Nu, nu-i atât de simplu! Sunt multe motive pentru care începutul nu se perpetuează la nesfârşit. Printre multele răspunsuri, am căutat şi la orientali.
Taoiştii au lucruri interesante de spus. În primul rând, acolo nu există tabuurile legate de sexualitate cu care am crescut noi. La ei, nu prea se face diferenţă între sexul de dinainte de căsătorie şi sexul de după, de exemplu. Ai zice că nici la noi nu prea se mai face, dar dacă ne iei la bani mărunţi… E sacru ceea ce ţine de „taina sfântă” a căsătoriei, restul nu. Pentru chinezi, sexualitatea e inclusă într-o filosofie, aşa că n-are cum să fie altfel decât sacră. Bărbatul întruchipează principiul universal masculin, yang, iar femeia pe cel feminin, yin. Jocul lor erotic imită, de fiecare dată, la scară mică, unirea celor două principii, care sunt cosmice. Dacă ştii asta, cum să te mai plictiseşti?

Fără frustrare!

Poate cel mai interesant aspect cu care vine taoismul în materie de sex este controlul ejaculării la bărbat. De ce ar fi bine pentru el să nu-şi piardă sămânţa? În primul rând, se elimină din start problema frustrării sexuale la femeie. Conform statisticilor, doar 32% dintre femei ating un orgasm în timpul unui act sexual – ceea ce este foarte puţin, de ce să nu recunoaştem? Unde mai pui că femeile au capacitatea de a atinge orgasm multiplu! Problemele apar în mare parte şi pentru că orgasmul masculin se declanşează cam după trei-şapte minute, în timp ce o femeie are nevoie de circa o jumătate de oră pentru a-l atinge. Dacă bărbatul ar fi capabil să-şi controleze ejacularea, am fi multe dintre noi mai împlinite şi toată lumea ar fi mai fericită. Taoiştii spun că bărbatul poate să aibă orgasm şi fără să ejaculeze, noi credem că merită osteneala.

Secretul tinereţii veşnice

Ai observat că la chinezi vârsta nu prea lasă urme pe faţă? Mai puţine riduri, viaţă mai lungă… Chiar şi medicii occidentali sunt de acord că o viaţă sexuală activă îţi aduce numai beneficii, dar atenţie! Nu şi pentru bărbaţii care îşi irosesc sperma fără cumpătare. Ideea cum că se reface este total greşită; în realitate, după un act sexual cu descărcare, corpul unui bărbat seamănă cu cel al unui donator de sânge. Se ştie că donatorii de sânge sunt sfătuiţi să nu doneze mai mult de două-trei ori pe an, pentru a nu suferi de oboseală cronică şi boli ale sistemului circulator. Chinezii spun că sperma este chiar mai importantă decât sângele! Chiar dacă în tinereţe un bărbat foarte viril poate să-şi revină aproape imediat după ce se descarcă, după 30 de ani nu mai e aşa uşor. În plus, elementele chimice conţinute în lichidul seminal sunt vitale pentru sănătate.

Dragostea nu moare

Încă un argument. Un bărbat care îşi controlează ejacularea te iubeşte până spui tu: „Gata!”. Virilitatea lui se măsoară în câte orgasme ai avut tu – el oricum poate avea oricâte, de vreme ce nu se mai opreşte după fiecare. Şi în niciun caz nu se întoarce cu spatele şi se culcă, după ce hotărâţi să vă opriţi. Dimpotrivă. Amândoi debordaţi de energie, iubire şi bucurie. Ar fi şi nişte „inconveniente“. Sperma respectivă se transformă într-o energie care îl face pe bărbat să fie extrem de fascinant, chiar magnetic. La femeie, acest lucru se întâmplă oricum, dacă face dragoste suficient de mult. Veţi avea amândoi foarte mult succes şi în plan material, şi social. Aproape nimeni nu v-ar mai putea sta în cale. Chinezii păstrători ai tradiţiei se tem de ce s-ar putea întâmpla dacă nu aveţi,cumva, intenţii paşnice. Magia însă nu funcţionează dacă nu există iubire adevărată… Cu ocazia asta poţi şi să verifici, dacă mai aveai vreo îndoială.

Metode simple şi sigure pentru succes

Sună uşor şi îmbietor să ai un iubit care ejaculează doar dacă vreţi să aveţi copii; în realitate, nu e chiar atât de simplu. Performanţele se obţin cu antrenament. Noroc că lor le place ideea.
Dă-i unui bărbat un motiv serios să se apuce de o treabă şi el va simţi că are un scop. După ce l-ai convins pe iubitul tău să încerce, va trebui să-l ajuţi. Faceţi dragoste într-un ritm ceva mai lent decât de obicei, cel puţin la început. Primul semn că v-aţi ambalat este respiraţia haotică, sacadată. Dacă se întâmplă asta, opriţi-vă un pic, respiraţi adânc, apoi continuaţi.
Contracţiile muşchilor pelvieni sunt foarte bune. Bineînţeles, când a ajuns în punctul non-retur nu mai sunt de mare ajutor. Cel mai bine ar fi să le practice înainte. Sunt aceiaşi muşchi care împiedică urinarea, aşa că nu are decât să facă următorul exerciţiu: în fiecare zi, să menţină acei muşchi contractaţi o durată definită de timp. 3 minute la început. Apoi mai mult…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter