Iubirea: intimitate, pasiune, angajament

De Stela Moisescu, pe

Te-ai gândit vreodată ce vă ţine împreună- faptul că el este calm, iar tu agitată sau faptul că aveţi gusturi asemănătoare? Psihologii, dar şi studii în domeniu îţi spun cât de…
… mult contează asemănările şi deosebirile dintre doi oameni de la momentul atracţiei, instalarea iubirii şi până la consolidarea relaţiei de cuplu.

Momentul atracţiei: opusurile chiar se atrag?

În opinia unora zicala este un simplu mit, în timp ce alţii se încred în veridicitatea ei.

Opusurile se atrag: o teorie falsă

Conform unui studiu la care au participat circa 1000 de tineri heterosexuali, cu vârstele cuprinse între 18 şi 24 de ani, pentru relaţiile pe termen lung suntem atraşi de persoanele asemănătoare nouă.

Decanul Universităţii Yale, Peter Salovey, povesteşte în timpul unui seminar care este psihologia socială a atracţiei romantice. Ei bine, se pare că suntem atraşi în mod special de persoanele asemănătoare nouă. Salovey consideră că similarităţile de orice fel, de la înfăţişarea fizică şi până la convingerile politice, cresc atracţia şi posibilitatea unei relaţii de lungă durată.

Legat de cele spuse mai sus, doamna psiholog Sofia Manuela Nicolae argumentează de ce uneori similarităţile îşi spun cuvântul în stabilirea atracţiei.

„Teama de necunoscut, încrederea redusă în sine şi lipsa de curaj pot fi motivele pentru care, pentru unele persoane, similarităţile sunt preponderente în alegerea partenerului. Influenţa societăţii şi a anturajului joacă şi ele un rol important în cazul acesta.”

Opusurile se atrag: o teorie adevărată

„Cum tindem să atribuim celorlalţi sau să observăm cu precădere în ceilalţi atribute inconştiente sau mai puţin dezvoltate ale propriului psihic, s-ar părea că suntem atraşi, cel puţin la prima vedere, de cei opuşi nouă”, afirmă specialistul.

Iată o analogie grăitoare: „Într-un basm mai puţin cunoscut al Fraţilor Grimm, un tânăr pe cât de inteligent, pe atât de urât se îndrăgosteşte de o fată pe cât de frumoasă, pe atât de proastă. Oferindu-i inteligenţă în schimbul mâinii sale, tânărul primeşte frumuseţe de la fata care alege să-şi unească viaţa cu a lui” , descrie doamna psiholog Sofia Manuela Nicolae.

Consolidarea relaţiei de cuplu: pe baza asemănărilor sau a deosebirilor?

 
Ambele răspunsuri sunt valabile, potrivit psihologilor. Secretul constă în cantitatea şi calitatea asemănărilor şi diferenţelor.

Compatibilitatea se clădeşte şi pe diferenţe

Doamna psiholog Crina Irimia consideră că există anumite diferenţe care stabilesc o atracţie şi clădesc un cuplu. Este vorba de acele diferenţe ce ţin de personalitate.

„Dacă unul este introvertit, iar celălalt extrovertit, cei doi vor fi compatibili pentru că se completează, relaţia dintre ei fiind una echilibrată şi cu şanse de viitor”, spune specialistul.

Când devin diferenţele o problemă în cuplu şi care este rezolvarea?

Doamna psiholog Irimia precizează că există totuşi cazuri în care opusurile nu se atrag:

„Vorbim în acest caz de cei cu diferenţe în ceea ce priveşte convingerile, valorile, cultura şi tot ceea ce dobândim, în general, de-a lungul vieţii. Pe acest plan trebuie să existe anumite similarităţi între cei doi pentru ca relaţia de cuplu să dureze. Practic, partenerii trebuie să-şi dorească aceleaşi lucururi de la viaţă, chiar dacă personalităţile lor diferă”.

Doamna psiholog Sofia Manuela Nicolae consideră că în unele cazuri defectele celuilalt pot deveni mai evidente în ochii partenerului şi atunci diferenţele pot constitui o ameninţare pentru cuplu.

Dânsa te sfătuieşte în ce manieră să combaţi ameninţarea:

„Este nevoie de multă toleranţă, disponibilitate pentru comunicare şi capacitate de introspecţie. Fiecare dintre noi este o individualitate. În timp, evoluăm atât separat, cât şi în relaţie. Este posibil ca unul dintre parteneri să se schimbe sau să se maturizeze într-un ritm  mai rapid decât celălalt. De aceea, pentru ca relaţia să dureze, este nevoie să ne adaptăm în permanenţă şi să fim capabili de a accepta diferenţele”.

Intimitatea în cuplu se poate clădi pe diferenţe?

Robert Sternberg, profesor al Universităţii Yale, a găsit definiţia iubirii. În viziunea sa, iubirea este o sumă de trei variabile Intimitate-Pasiune-Angajament. Fără una dintre ele nu există iubire şi nu se poate vorbi de o relaţie de cuplu rezistentă în timp. Ei bine, una dintre variabile, Intimitatea, se referă chiar la ceea ce aveţi în comun. Fără anumite asemănări nu se poate clădi intimitatea şi nici iubirea între cei doi, crede Sternberg.

Atunci când relaţia de cuplu se bazează doar pe angajament şi pasiune, iar intimitatea lipseşte cu desăvârşire, Stenberg vorbeşte de o iubire fără sens, asemeni unui vârtej puternic şi trecător. Practic, fără niciun lucru în comun, fără intimitate, vă luaţi angajamentul de a fi împreună pentru sex. Acest tip de legătură, în viziunea profesorului nu are niciun viitor.

Doamna psiholog Sofia Manuela Nicolae consideră însă că poţi clădi intimitatea în cuplu cu cât ai o toleranţă mai mare pentru diversitate. Astfel, ajungi să accepţi mai uşor faptul că partenerul are gusturi sau chiar valori diferite.

Pe de altă parte, timpul este şi el un real ajutor în consolidarea intimităţii. „După ani de convieţuire, diferenţele se estompează, partenerii se influenţează unul pe altul, amintiri comune generează afinităţi comune, reacţii similare, dorinţe împărtăşite”, mai afirmă specialistul.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter