Iubirea şi sexul nu au nimic în comun

De Stela Moisescu, pe

S-a demonstrat – creierul separă complet sexul de iubire. Cercetătorii au descoperit dovezi fizice ale iubirii şi atracţiei sexuale în creier. Partea interesantă este că cele două…
… fenomene  nu sunt corelate la nivelul creierului, ele putând exista şi separat, arată studiile.

Mai exact, starea de îndrăgostire şi atracţia sexuală sunt două trăiri care activează regiuni distincte ale creierului, arată discovery.com.

Doctorii Lucy Brown şi  Helen Fisher au început să scaneze activitatea cerebrală a cuplurilor îndrăgostite pentru a vedea daca pot detecta dovezi fizice ale iubirii. În cadrul unei scanări IRM a creierului subiecţii s-au uitat la două poze: una cu persoana iubită şi alta cu o simplă cunoştinţă.

Astfel, s-a ajuns concluzia că atunci când eşti îndrăgostită şi ai fluturi în stomac, ai de fapt o activitate cerebrală care se desfăşoară în regiuni specifice, dovedind existenţa fizică a iubirii în creierul uman.

Primul lucru pe care l-au remarcat cercetătorii la subiecţii care priveau poza persoanei iubite a fost o activitate în centrul creierului, zonă în care se produce dopamina, hormon ce îţi dă o stare de euforie.

Totodată, au descoperit activitate într-o altă zona a creierului. Este vorba de regiunea care devine activă atunci când tânjeşti după cineva, ai un scop pe care te focusezi şi vrei să câştigi ceva anume.

Aici reziduă şi diferenţa între atracţia sexuală şi iubire. Atracţia activează partea creierului care îţi oferă o emoţie puternică, deci zona în care se produce dopamina. Iubirea, în schimb, activează regiunea de creier ce presupune urmărirea unui scop, să fii cu cel pe care îl iubeşti.

Cei doi cercetători au conchis că poţi fi atrasă sexual de cineva fără să dezvolţi sentimentul de iubire sau poţi iubi, fără să existe dorinţă fizică.

Psihologii susţin că femeile, în special, sunt mai reticente în a recunoaşte că-şi iubesc partenerul, dar fără să-l dorească în pat sau că nu au niciun interes romantic faţă de un bărbat de care se simt atrase sexual, în principal din cauza normelor sociale. Astfel poate fi uşor să legi cele două fenomene, când de fapt nu le trăieşti pe amândouă.

Diferenţele hormonale dintre sex şi iubire

Brown şi Fisher nu sunt singurele care au analizat linia fină dintre iubire şi sex. La nivel hormonal există de asemenea diferenţe dovedite de numeroase studii.
 
În cazul unei atracţii sexuale eliberezi anumiţi hormoni, în timp ce iubirea declanşează alte chimicale în organism. Experţii consideră atracţia sexuală şi iubirea „bombe hormonale” care ne motivează să căutăm un partener, să ne simţim atraşi şi să rămânem împreună. Scopul? Oricât de primitiv ar suna, el este reproducerea şi conservarea speciei.

Aşadar, hormonii eliberaţi când ne simţim atrase de un bărbat ne împing spre reproducere, iar cei eliberaţi în timpul ataşamentului să rămânem împreună cu partenerul în perioada creşterii copiilor.

Această diferenţă hormonală se traduce însă şi astfel: putem să simţim atracţie pentru un bărbat şi iubire pentru altul, caz în care viaţa alături de un singur partener este un scop greu de atins.

Psihologul Lisa Diamond susţine că este normal din punct de vedere biologic să iubeşti pe cineva, dar să te simţi atrasă sexual de altcineva.

Sexologul John Money trage linia dintre sex şi iubire astfel: „Iubirea există deasupra curelei, iar atracţia sexuală dedesubtul ei.”

Specialiştii admit că fără instinctul sexual nu ne-am simţi motivaţi să căutăm posibili parteneri, însă dorinţa de a fi iubiţi naşte atracţia dintre două persoane.

Cum ajung doi oameni să simtă atracţie sexuală şi iubire unul pentru celălalt?

Responsabilul este hormonul oxitocină. Îl eliberăm în timpul sexului, iar el creează sentimentul de ataşament faţă de partener. În mod contrastant, cu cât facem mai mult sex, cu atât consolidăm relaţia de cuplu în plan emoţional.

De aceea, adesea confundăm sentimentul de atracţie cu cel de iubire, chiar dacă cele două sunt distincte. Oxitocina este cea care creează liantul între sex şi iubire şi ne face să spunem cu certitudine că o relaţie de cuplu nu poate supravieţui doar cu iubire sau doar cu sex.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter