Cum adaptezi copilul la lumea reală

În loc să-ţi creşti copilul într-un mediu artificial, departe de toate relele, mai bine oferă-i experienţe care să-l ajute să facă singur alegerile corecte în viaţă.
Copiii sunt crescuţi într-un mediu foarte protejat, cel puţin până intră în şcoala primară. Bunici, bone, grădiniţe – nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Părinţii sunt dispuşi să cheltuiască sume mari de bani pentru a feri copilul de traume şi influenţe negative. Poate această tendinţă se datorează convingerilor create de psihanaliză, care accentuează rolul acestor ani de viaţă în formarea personalităţii. În cel mai rău caz, de această pază strictă şi bine gândită pot trece unele desene animate şi unele jocuri mai violente. Uneori, părinţii îşi continuă eforturile de supraprotejare a copilului lor de lumea din jur şi optează pentru un sistem educaţional particular foarte selectiv, considerând că în acest fel copilul lor are mai multe şanse să se dezvolte în direcţia dorită.  Totuşi, contactul cu lumea „reală“, cu aspectele sociale, cu răutatea, sexualitatea, drogurile, alcoolul, prietenii nepotriviţi ş.a.m.d. nu poate fi evitat, şi copiii supra-protejaţi se trezesc şi ei, la un moment dat, faţă în faţă cu această lume. În acel moment, ei vor fi lipsiţi de experienţă şi, de multe ori, nu vor înţelege despre ce este vorba. Vor fi naivi şi slabi în confruntarea cu duritatea vieţii contemporane, în care adeseori „homo homini lupus“ (Omul e lup pentru om – n.r.).

Aşteptări şi confruntări

În acel moment, când adolescentul se confruntă cu lumea, părinţii devin nerealişti. Ei se aşteaptă ca tânărul inteligent şi şcolit să se poarte înţelept şi uită că înţelepciunea presupune experienţă de viaţă, care nu se obţine doar citind. Părinţii se aşteaptă, spre exemplu, ca adolescentul să înţeleagă de ce nu e bine să-şi urmeze instinctele sexuale, atunci când sexualitatea pare cea mai plăcută şi interesantă activitate din lume, şi când mesajele publicitare şi filmele de succes o prezintă drept ceva extraordinar. E greu să aştepţi chiar şi de la un adult aceste lucruri, într-o societate în care infidelitatea sexuală a devenit ceva de la sine înţeles. Adolescentul, fără experienţă de viaţă, urmează în mod firesc normele grupului de apartenenţă sau normele grupului din care vrea să facă parte – grupul admirat. El ştie, fără să fi citit în vreo carte de obţinere a succesului, că biletul de intrare în acel grup mult dorit este dat de asemănarea cu membrii grupului. E vorba de mecanisme psihologice care funcţionează la fel la toate vârstele, la copil, la adolescent, la adult: preluăm modelul oamenilor admiraţi, dorim să le semănăm, avem tendinţa să îi imităm. Soluţia părinţilor nu este să-i crească pe copii într-un mediu artificial, ci să îi ajute să dobândească treptat experienţa de viaţă prin care să înţeleagă ce alegeri au de făcut şi ce consecinţe pot avea aceste alegeri. Accentul este pe alegeri. Părinţii se poartă ca şi cum ar putea să aleagă pentru copiii lor, când de fapt copiii îşi fac propriile alegeri de la o vârstă mică. Părinţii pot să se supere, să constrângă, să pedepsească, însă, în timp, copiii se vor adapta şi vor învăţa să mintă şi să se ascundă, făcând tot ceea ce cred ei că e bine. Sistemul educativ poate să-i ajute pe părinţi, contribuind la formarea caracterului adolescenţilor. Ar fi bine să existe materii care să facă legătura cu viaţa concretă, în complexitatea ei.

Revoltaţi competitivi vs. molâi

Eliade, în romanul „Huliganii“ (1935), scria despre sensul bun al revoltei în tinereţe: „Există un singur debut fertil în viaţă; experienţa huliganică. Să nu respecţi nimic, să nu crezi decât în tine, în tinereţea ta, în biologia ta, dacă vrei… Cine nu debutează aşa, faţă de el însuşi sau faţă de lume, nu va crea nimic. Să poţi uita adevărurile, să ai atâta viaţă în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida.“ La baza multor revolte ale adolescenţilor se află un mecanism  care trebuie să fie înţeles corect. Adolescenţii îşi doresc să fie adulţi. Este o dorinţă foarte bună, căci altfel ei ar intra în regresie emoţională şi nu ar putea face tot efortul necesar pentru a intra în lumea adulţilor. Ar sta izolaţi, nu şi-ar dori nimic specific pentru viitor şi nu ar fi motivaţi să înveţe şi să fie competitivi. Această tendinţă lipseşte la adolescenţii care nu au în jur adulţi pe care să-i admire. Ei sunt acei adolescenţi liniştiţi, retraşi, ascultători, dar care nu îşi doresc să crească şi să fie pe picioarele lor.

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News