Evoluţia umană e datorată taţilor primitivi

De Stela Moisescu, pe

Un studiu recent demonstrează că evoluţia noastră ca specie se datorează generaţiilor anterioare de taţi care, potrivit cercetărilor, s-au implicat în creşterea copiilor.
Ajutorul taţilor a uşurat traiul mamelor, acestea fiind dispuse să rămână însărcinate la un interval tot mai scurt de timp, arată discovery.com. Astfel, strămoşii noştri, care s-au dovedit a fi şi taţi devotaţi, au reuşit să crească frecvenţa cu care se nasc copiii, lucru care a asigurat evoluţia umană.

Coordonatorul studiului, cercetătorul Lee T. Gettler susţine că taţii primitivi se implicau în activităţi caracteristice şi taţilor actuali, cum ar fi îngrijirea, hrănirea, joaca cu copilul, dar şi predarea unor lecţii de viaţă. Potrivit cercetătorului, taţii realizau aceste activităţi cu copiii în schimbul contactelor sexuale cu partenera, fapt care a pus bazele monogamiei şi familiei moderne.

Contactele sexuale tot mai dese, culminate cu mai multe naşteri erau posibile pentru că mamele nu mai pierdeau atâta energie îngrijind singure copiii.

Alţi cercetători consideră că implicarea taţilor primitivi în îngrijirea şi educarea copiilor a conferit speciei trăsături mai dominante, pe lângă faptul că a asigurat evoluţia ei.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter