Despre monogamie și infidelitate, cu psihoterapeutul Esther Perel

De Adina Rosetti, pe
Esther Perel, terapeut de cuplu și autor al cărții “Inteligența erotică”, a încercat să ne lămurească mai multe dileme. Putem fi monogami? Ce inseamna infidelitatea? Cum putem avea o viață de cuplu mai bună?


Cum credeți că au schimbat viața amoroasă și relațiile de cuplu tehnologia, accesul permanent la internet și social media?
În termeni de alegere a partenerului, social media îți dă mai multe alternative. înainte aveai de ales între cei doi băieți de pe stradă. Acum avem o infinitate de posibilități. Social media te ajută să afli mai multe despre persoana cu care urmează să te întâlnești – ceea ce “pe vremea bunicii” era mai greu. Pe de o parte, întâlnești un străin, iar pe de altă parte, acest străin poate fi o persoană cu exact aceleași interese ca și tine și care frecventează aceleași cercuri sociale. însă după un punct, oricum oamenii se întâlnesc offline și lucrurile se derulează ca și până acum. Altceva interesant și unic în legătură cu social media mi se pare faptul că, pentru prima oară, te poți reconecta cu un ex.


Înșelarea devine mai ușoară având la îndemână atâtea canale de a cunoaște oameni noi?
Nu cred că social media este folosită în special pentru a înșela, dar da, astăzi există mult mai multe feluri prin care poți înșela, reversul fiind că există și mult mai multe moduri prin care poți fi prins înșelând. Dar știi ceva, când femeile au început să conducă mașina, posibilitatea de a pleca de acasă și de a-și înșela soțul a crescut de asemenea. Ideea conform căreia, cu cât poți ieși mai mult din casă, cu atât ai mai multe posibilități de a înșela, a existat dintotdeauna. Dacă faci călătorii de afaceri, dacă mergi la serviciu, dacă ești conectat la internet – toate astea fac parte din același sistem, în care de fapt ai acces la comunicare în afara granițelor căsătoriei sau relației stabile.

Esther Perel, autoarea cărții Inteligența erotică

Esther Perel, autoarea cărții Inteligența erotică


De ce înșală oamenii?
E evident că vorbim despre o problemă veche de când lumea. Însă, de vreme ce înainte era mult mai dificil de pus în practică, oamenii care își înșelau partenerul erau mult mai nefericiți în relația de cuplu. Nefericirea – mai ales în cazul femeilor – era motorul care îi împingea să înșele. Monogamia nu a fost niciodată atât de impusă bărbaților, pe cât a fost femeilor. întotdeauna oamenii au crezut că persoanele care înșală probabil că sunt disperate și nefericite; însă oamenii pot căuta alte experiențe nu neapărat pentru că sunt nefericiți, ci pentru că se simt îndreptățiți să aibă și alte experiențe. Trăim într-o epocă în care domină individualismul și nevoia de a experimenta. Vrem să ne simțim importanți, realizați și speciali. Nu cred că astăzi oamenii au mai multe dorințe că altădată, însă cred că se simt mult mai îndreptățiți să își urmeze aceste dorințe.

Citește și Misterul, secretul reușitei în cuplu


Este asta parte din natura umană?
Natură umană nu este monogamă, mai ales în cazul căsătoriilor care ar trebui să dureze o viață. Dar monogamia nu a fost niciodată parte din natură umană, ea a fost întotdeauna un sistem economic, politic și social, în care era vorba despre proprietate, putere, control și copii. în schimb, stă în natură umană să încălcăm regulile. Nu vreau să spun prin asta că stă în natura umană să înșelăm. Dar e vorba despre transgresare, despre încălcarea unui sistem, despre experimentarea libertății, despre îndrăzneală – lucrurile astea au făcut mereu parte din natura umană. Infidelitatea există din ziua în care s-a inventat căsătoria. întotdeauna au mers mână în mână, ceea ce înseamnă că oamenii au proclamat întotdeauna căsătoria, exersând în același timp adulterul.


Ar trebui să acceptăm infidelitatea ?
Nu, faptul că face parte din natura umană nu înseamnă că ar trebui să o acceptăm. Oamenii întotdeauna au folosit violența, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm violența. Dacă ai un sistem bazat pe fidelitate, loialitate, angajament și alte valori de acest fel, atunci nu accepți infidelitatea. Doar că ar trebui să acceptăm ideea că monogamia nu este ceva care face parte din natura umană. Oamenii vor încerca mereu să încalce regulile. Biblia este plină de povești cu adultere… Nu e nimic nou. întotdeauna am fost de acord că este parte din natura umană, dar și că nu e OK.

Cum am putea să ne dezvoltăm imaginația în cuplu?
Uite, dacă aș mânca în fiecare zi aceeași legumă, asta nu ar fi o dovadă de prea multă imaginație. Mai ales că există încă 20 de feluri de legume… Ce aș putea face ar fi să mă duc la un prieten sau la un restaurant sau la un curs de gătit sau să-mi cumpăr o carte de gătit, de unde să mă inspir și să găsesc idei despre ce alte lucruri aș putea să gătesc. Așa mi-aș putea dezvolta imaginația culinară. Dacă nu știu cum să mă îmbrac, pot să merg la cineva care să mă ajute, să privesc lucruri frumoase, să încerc haine noi și să văd dacă mă simt confortabil cu ele. Dacă nu mă pricep la artă, pot să încep să merg la muzee sau la cursuri de artă și, dacă în trecut, nu reușeam să observ mare lucru, acum voi începe să văd lucrurile diferit. Este la fel și în materie de relații. Dacă simți că partea asta nu este suficient dezvoltată, poți să îți găsești resurse și surse de inspirație. Imaginația este ceva ce poate fi cultivat, îmbogățit, nu este doar un dar din naștere pe care-l ai sau nu-l ai. și ți-o poți cultiva învățând, vorbind cu alți oameni care au făcut asta. Curiozitatea stă la baza acestui proces de învățare.

Foto Curtea Veche Publishing

Citește și 7 fraze pe care le urăsc bărbații

 


Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter