De ce te părăseşte dacă nu ai orgasm

De Stela Moisescu, pe

Ţi se pare normal ca tu să îl consolezi pe el, pentru că tu nu te bucuri de orgasme? Multe femei iau toată vina asupra lor şi spun că s-au săturat să-şi tot „dezamăgească”…
… partenerul. Vezi ironia?

Multe femei „anorgasmice” au fost părăsite şi, cu un nou partener, au avut surpriza de a avea orgasme peste orgasme. Până la urmă, tot răul spre bine…

Totuşi, atunci când eşti implicată într-o relaţie serioasă, este normal ca lipsa orgasmului să vă anihileze iubirea şi să vă despartă? Unii bărbaţi pur şi simplu nu pot trece peste faptul că nu-şi pot satisface iubita. De ce?

Iată câteva motive suficient de bune pentru bărbaţi, care îi împing să renunţe la o relaţie, doar pentru că partenera lor nu are orgasm în timpul sexului:

–    Bărbaţii nu îşi imaginează o partidă de sex încheiată, pur şi simplu, fără orgasm. Atunci când tu îi explici că pentru tine nu contează aşa de mult aspectul, el crede că minţi doar ca să-l consolezi. Nu poate pricepe seninătatea ta de a sta fără orgasm. Iar faptul că „îl minţi”, îl jigneşte şi mai tare.

–    I se pare foarte frustrant să nu-i poată provoca femeii iubite plăcerea extazică pe care ea i-o oferă lui. Frustrarea este cu atât mai mare cu cât bărbatul este foarte atras de iubita lui fizic vorbind, dar şi foarte îndrăgostit.

–    Dacă alte femei au avut orgasm cu el, se poate gândi că între tine şi el este vorba de o incompatibilitate care îi va da bătăi de cap toată viaţa.

–    Alteori, bărbaţii simt, în sinea lor, că este vina lor şi preferă să bată în retragere. Când te vede încordată nici el nu se lasă dus de val. Dar atunci când vede că te simţi bine, se incită peste măsură şi are prea repede orgasm, lăsându-te pe tine cu ochii în soare. Dacă situaţia se tot repetă, este frustrant pentru amândoi.

–    Se va descuraja şi mai tare,  dacă amicii lui se laudă cu „orgasmele gârlă” pe care le provoacă iubitelor lor. Şi evident, nu-i trece prin cap că amicii lui sunt lăudăroşi. Un alt exemplu deloc valid pe care îl ia în seamă sunt şi filmele porno, unde actriţele mimează orgasmele într-un mod exagerat. Aşa că, preferă să creadă că sunteţi voi un caz anormal…

–    Nu în ultimul rând, bărbaţilor le poate fi teamă de faptul că vor fi înşelaţi, dacă nu sunt capabili să-şi aducă iubita în extaz.

Dă click şi află totul despre continenţa sexuală şi avantajele sexului fără orgasm!

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter