Cum faci să te iubească cei din jur

De Unica.ro, pe

Cu toţii avem nevoie de iubire. Doar că iubirea se câştigă în timp şi cu tact. Noi îţi dăm o mână de ajutor, ca să câştigi dragostea celor din prejma ta şi să o păstrezi pentru totdeauna.

Când eşti mamă

Prin însăşi ordinea naturii, mamele au parte de afecţiunea copiilor. Şi totuşi, această iubire îşi pierde din intensitate dacă nu o cultivi.
 -Nu ţine sentimentele doar pentru tine.
Spune-i copilului că îl iubeşti, îmbrăţişează-l şi sărută-l când simţi sau simte nevoia. Un mediu stabil din punct de vedere afectiv va întări legătura dintre tine şi el şi îi va creşte disponibilitatea
de a avea sentimente frumoase.
-Fii blândă şi nu îl certa niciodată prea aspru, El va interpreta că nu îl iubeşti şi va începe să îşi reprime sentimentele. Nu uita că eşti un model pentru el şi, dacă te va aprecia ca om, te va iubi şi se va mândri cu tine.
-Pune-te în locul lui şi înţelege-l indifferent de situaţie, altfel îl îndepărtezi. Poate într-un anumit moment a făcut o prostie, dar tu, ca părinte, trebuie să înţelegi ce l-a determinat să facă respectiva prostie.
Arată-i că poate conta pe tine şi că încerci să  îi înţelegi motivele, iar abia apoi încearcă să îl îndrumi.

Când eşti soră

Sângele apă nu se face. Chiar dacă în viaţă mai schimbăm prietenii, fraţii ne rămân pentru totdeauna fraţi şi dragostea lor ne poate fi de ajutor în cele mai grele momente din viaţă.
-Ajută-ţi tot timpul fraţii/surorile atunci când au nevoie de ceva. Dacă apelează mai degrabă la un străin decât la tine înseamnă că nu le-ai arătat suficient că îi iubeşti şi că eşti dispusă să îi ajuţi. Acordă-le  sprijinul tău, fie că este vorba de bani, fie de un sfat.
-Lasă de la tine. Cel mai des întâlnit motiv de ceartă între fraţi este cel legat de bunurile materiale, de averea părinţilor sau alte astfel de lucruri. Câteodată e bine să îţi aperi dreptul, alteori este poate mai bine să renunţi. Gândeşte-te dacă merită cu adevărat să strici relaţiile cu fraţii tăi din astfel de motive.
-Arată-le că îi înţelegi. Nu fi mereu împotriva partenerilor de viaţă pe care şi-i aleg sau a deciziilor pe care le iau. Tu nu eşti acolo pentru a exprima  nemulţumirile părinţilor voştri. Mai degrabă fii prietena de încredere a fraţilor/surorilor tale.

Când eşti iubită/soţie

Dragostea pe care partenerul tău ţi-o oferă te poate înălţ a în al nouălea cer.  Cucereşte-l din nou şi din nou, astfel încât să nu îşi poată imagina viaţa fără tine.
-Oferă-i acele mici satisfacţii pe care ştii sigur că doar tu i le poţi oferi. Că e vorba de a‑l alinta aşa cum îi place sau de a-i găti mâncarea  preferată, arată-i în fiecare zi că are infinite motive să te aprecieze şi să te iubească.
-Bărbaţii au mare  nevoie să vorbească cu cineva şi să se simtă înţeleşi. Fii un prieten pentru el şi va descoperi că în braţele tale găseşte tot ce are nevoie, fără să fie tentat vreodată să caute în  alte părţi.
-Nu neglija lucrurile care l-au atras de la început la tine şi l-au făcut să te iubească. I-a plăcut cum  zâmbeşti? Continuă să îi zâmbeştila fel de fermecător, chiar dacă v-aţi căsătorit. I-a plăcut că eşti
plină de viaţă? Ignoră greutăţile vieţii şi fii din nou tu însăţi, aşa cum erai acum câţiva ani. I-a plăcut cum găteşti? Răsfaţă-l în continuare cu mâncărurile tale delicioase.

Când eşti fiică

Oricât ai înainta în vârstă, pentru părinţi rămâi tot copilul lor. Fă-i să se simtă bine când se gândesc la tine.
-Arată-le că le înţelegi punctele de vedere, în ciuda diferenţei de vârstă. Nu neglija învăţăturile pe care le poţi trage din e-perienţa lor de viaţă, pentru a nu repeta greşelile.
-Pentru persoanele mai în vârstă, orice mică atenţie este apreciată. Dă‑le o mână de ajutor atunci când poţi, vizitează-i şi dă-le un telefon din când în când. Părinţii nu trebuie să se simtă niciodată uitaţi şi vei fi mirată să descoperi cât de multă bucurie le aduce un gest mic din partea ta.

Când eşti prietenă

Pentru ca prietenii să vorbească de tine cu căldură şi cu toată bunăvoinţa, trebuie să le dovedeşti, de-a
lungul timpului, că meriţi încrederea lor.
-Fii dispusă să le oferi ajutor şi susţinere ori de câte ori au nevoie. Chiar dacă va trebui să faci
unele sacrificii, acestea îţi vor fi răsplătite cu recunoştinţă şi afecţiune, deoarece un bine făcut nu se uită niciodată.
-Recunoaşte când greşeşti şi nu repeat greşelile. Chiar dacă vorba veche spune că „a greşi e omeneşte”, unele gesturi sau acţiuni sunt greu de uitat şi de iertat. De aceea, gândeşte-te bine când faci ceva ce i‑ar putea răni pe cei din jur.
-Păstrează secretele prietenilor când ţi le împărtăşesc şi nu-i bârfi. Până ca oamenii din jur să ajungă să te iubească, trebuie să înveţe că pot avea încredere în tine. Nu trăda niciodată un prieten, altfel este posibil să îl pierzi pentru totdeauna.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter