Cum îţi ajuţi copilul la lecţii

De Unica.ro, pe

A început şcoala, iar odată cu ea şi temele pentru acasă ale copilului tău. Mulţi sunt părinţii care cred că-l ajută dacă fac ei lecţiile în locul celui mic. Este total greşit.
Copilul are nevoie să se simtă în siguranţă cu un părinte alături, care să-l îndrume în ce are de făcut, însă rezolvarea problemelor pentru acasă trebuie să o găsească singur.

Stabileşte-i un orar zilnic

Decide împreună cu el ora la care să vă apucaţi de lecţii. Este important ca şi copilul să participe la alegerea orarului zilnic. Odată orarul stabilit, menţineţi-l la fel pe tot parcursul anului! Dacă cel mic nu are teme pentru acasă într-o zi, atunci va trebui să stabiliţi dinainte că în acea zi, în timpul destinat lecţiilor, va citi suplimentar sau va lucra la un proiect viitor. Este foarte important ca el să se obişnuiască că are de făcut teme în fiecare zi.

Amenajează-i în locuinţă un loc comod şi liniştit pentru a învăţa

Ai grijă să îşi facă temele în fiecare zi în acelaşi loc. De asemenea, asigură-te că are materialele necesare: hârtie, pix, creioane colorate etc. Alege o încăpere sau un loc din casă unde să nu fie multe obiecte care i-ar putea distrage atenţia
de la lecţii.

Oferă-i ajutorul atunci când are nevoie

Trebuie să fii atentă şi să-i răspunzi la orice întrebare îţi pune. Caută să-i dai informaţia necesară, fără însă a-i face tu temele. Încearcă să dialoghezi cu el ca să vezi dacă a înţeles ce anume îi cere să facă tema respectivă. Odată ce copilul a citit instrucţiunile cu atenţie, cere-i să-ţi explice cu propriile lui cuvinte despre ce este vorba. Dacă nu înţelege, atunci citiţi-le încă o dată împreună şi discutaţi despre exerciţiul respectiv. Dacă acesta conţine cuvinte pe care încă nu le-a învăţat, arată-i cum să caute în dicţionar semnificaţia acestora sau explică-i-le chiar tu.

Învaţă-l să fie responsabil de temele lui

Copilul trebuie să fie conştient de faptul că este de datoria lui să înveţe şi să-şi facă temele. De la an la an responsabilităţile lui trebuie să crească. De exemplu, dacă până anul acesta avea alocată o oră şi jumătate pentru învăţat, fiind mai mic, de acum încolo va studia timp de două ore. Nu uita că rolul tău este de a-l învăţa să fie responsabil, de a-l motiva şi de a-l sprijini.

Laudă-l ori de câte ori face o faptă bună

Copiii au nevoie de cuvinte de laudă de la persoanele dragi lor, de la familie în primul rând. Ei răspund foarte bine la impulsurile pozitive. Fraze de genul „Îmi place compunerea ta!” sau „Ţi-ai făcut bine temele astăzi!” îi stimulează. Totodată, trebuie să-i faci şi observaţii atunci când greşeşte. Însă ai grijă ca întotdeauna critica ta să fie una constructivă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter