Copiii şi sursele lor infinite de stres

De Stela Moisescu, pe

Situaţia financiară a părinţilor şi performanţele şcolare sunt cele mai importante surse de stres pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani, arată un studiu. Cercetările efectuate pe aproximativ…
… 2270 subiecţi, copii şi părinţi au scos la iveală faptul că părinţii subestimează stresul copiilor şi nu cunosc sursele reale de stres ale acestora.

Mai exact, părinţii consideră că tinerii sunt stresaţi, în principal, din cauza relaţiilor familiale sau ale activităţilor extracuriculare, lucru negat de tinerii participanţi la studiu.

De altfel, un alt studiu realizat în anul 2000 pe 1500 tineri a scos la iveală că părinţii nu cunosc deloc sursele reale de stres ale copiilor.

Potrivit studiului actual, 30% dintre copii sunt stresaţi în legătură cu finanţele părinţilor, în timp ce 44% işi fac griji în legătură cu performanţele şcolare. Doar 8% au declarat că relaţiile familiale reprezintă o sursă de stres.

Părinţii au presupus din start că principalul motiv de stres în ceea ce priveşte şcoala îl reprezintă numărul exagerat de activităţi extracuriculare. Copiii au mărturisit, în schimb, că o mare parte din stresul de la şcoală este provocat chiar de părinţii prea grijulii.

63% dintre părinţii participanţi la studiu sunt de părere că nivelul lor de stres nu-l afectează pe copil.

Psihologii infirmă, însă, spusele părinţilor.

„Întreabă un adult dacă un copil îşi face sau nu griji cu privire la economie şi-ţi va răspunde că nu. Un copil îşi face griji doar în privinţa temelor de la şcoală”, spune medicul pediatru Kenneth Ginsburg.

De fapt, cei mici îşi fac griji în legătură cu orice îi stresează pe adulţi, inclusiv situaţia financiară a familiei.

Mai jos găseşti rezultatele complete ale studiului:

Copii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani au următoarele surse de stres:

Performanţele şcolare, sursă de stres pentru 44% dintre copii.
Situaţia financiară a părinţilor, sursă de stres pentru 28% dintre copii.
Admiterea la facultate, sursă de stres pentru 5% dintre copii.
Aspectul fizic, înfăţişarea şi greutatea, sursă de stres pentru 17% dintre copii.
Relaţia cu prietenii, sursă de stres pentru 22% dintre copii.

Copii cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani au următoarele surse de stres:

Performanţele şcolare, sursă de stres pentru 43% dintre copii.
Situaţia financiară a părinţilor, sursă de stres pentru 31% dintre copii.
Admiterea la facultate, sursă de stres pentru 29% dintre copii.
Aspectul fizic, înfăţişarea şi greutatea, sursă de stres pentru 26% dintre copii.
Relaţia cu prietenii, sursă de stres pentru 11% dintre copii.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter