Complimente pe care bărbaţii vor să le audă

De Stela Moisescu, pe

Sexul frumos şi sexul tare nu reacţionează la fel când vine vorba de primit complimente. În timp ce tu îl întrebi exaltată „Serios?” sau îi mulţumeşti chicotind,…
… el primeşte remarca ta cu un calm din care înţelegi că nu prea l-ai flatat. Cele mai frumoase complimente sunt cele sincere, dar există câteva aprecieri care merg la inima oricărui bărbat, atunci când femeia iubită este autoarea lor.

Află care sunt acele complimente ce motivează şi flatează în egală măsură bărbaţii!

Complimente „retorice”

Şi bărbaţii se fâstâcesc când vine vorba de complimente, iar când sunt încercaţi de acest sentiment cei mai mulţi încearcă să-l ascundă şi par, drept urmare, impasibili. Dacă tu încerci să-i oferi un compliment profund, de tipul „Mă faci foarte fericită!”, el ştie că cel mai bun răspuns este „Şi tu pe mine!”. Din păcate complimentul tău îl poate surprinde atât de mult încât răspunsul lui să fie unul mut. Cel mai bine ar fi să pregăteşti terenul cu un compliment care nu necesită ca răspuns decât un „Multumesc.”

Încearcă să-l complimentezi pentru o anumită acţiune care ţi-a adus acea fericire, cum ar fi că te-a aşteptat cu masa pusă atunci când ai venit de la muncă sau că a colindat cu tine magazinele de sărbători, deşi detestă shopping-ul. Arată-i că observi şi apreciezi lucrurile bune pe care el le face pentru tine.

Complimentele indirecte

La polul opus, iubitul tău se poate transforma într-un adevărat macho atunci când îi faci un compliment. Imediat ce ai făcut remarca apreciativă simţi el se culcă pe-o ureche şi uită să îţi mai dea motive să reformulezi şi pe viitor complimentul. Atunci mergi pe mâna complimentelor indirecte. Nu-i spune că este cel mai grozav bărbat pe care l-ai întâlnit. Dacă, de exemplu, ai remarcat că este un tip foarte ordonat, remarcă modul în care îşi calcă o cămaşă sau îşi sortează şosetele, fără exagerări de genul „Nu mai sunt mulţi bărbaţi ca tine.” Scopul este să complimentezi ceva ce are legătură cu el, dar nu pe el direct. Astfel, va tinde să repete lucrul respectiv, simţindu-se stimulat să îţi consolideze părerea ta despre el.

Din aceleaşi motive cel mai indicat este să formulezi complimente particulare, nu generale. Spune-i că îi adori braţele puternice, nu că e cel mai arătos bărbat pe care l-ai întâlnit vreodată.

Complimente mici, dar de efect

Există tot soiul de complimente pe care psihologii ţi le recomandă, pentru a-ţi flata iubitul, cu măsură, dar la ţintă. Complimentele cu tentă sexuală se află în fruntea listei, aşa că nu ezita să-i spui că te-a impresionat cu tehnica lui de aseară. La acest capitol complimentele generale sunt chiar indicate, pentru că orice bărbat vrea să ştie că îi oferă iubitei cele mai intense senzaţii în pat. Totuşi, nu are sens să înfloreşti adevărul oricât de mult îţi doreşti să îl flatezi. Mai apoi, bărbaţii adoră să le remarci talentele, fie că e vorba de promovarea primită, de chiuveta reparată sau de inspiraţia pe care o are când îţi face drept cadou accesorii şi haine pe gustul tău!

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter