Cele mai frumoase poveşti de iubire din istorie

De Stela Moisescu, pe

Charles Augustus Lindbergh, Jr. şi Anne Spencer Morrow

Charles Lindbergh este un aviator american care a devenit faimos în anul 1927, atunci când a făcut primul zbor fără oprire deasupra Oceanului Atlantic. Într-o excursie în America Latină o întâlneşte pe Anne, o tânără timidă, fiică a ambasadorului S.U.A. la Mexic. Doi ani mai târziu, cei doi se căsătoresc şi se bucură de atenţia presei internaţionale, devenind unul dintre primele cupluri vedetă ale Americii.

Anne împărtăşeşte pasiunea soţului ei pentru aviaţie, astfel că devine prima femeie licenţiată în pilotaj de planor din ţara ei. Charles şi Anne au avut o căsnicie cel puţin inedită, desfăşurată printre nori în cea mai mare parte a timpului, cei doi făcând echipă în descoperirea de posibile rute de zbor pentru liniile aeriene. Au reuşit să stabilească un record al timpului de zbor pe ruta Los Angeles – New York în anul 1930, pe vremea în care Anne era însărcinată în şapte luni.

Elena Magda Lupescu şi regele Carol al II-lea

În anul 1922 Elena Lupescu devine amanta prinţului Carol, primul băiat născut al regelui Ferdinand, deci urmaşul său la tron. Prinţul Carol refuză însă în repetate rânduri să ia locul tatălui său, fiind acaparat mai degrabă de poveşti sale amoroase. De exemplu, atunci când o cunoaşte pe Elena Lupescu, prinţul Carol este deja căsătorit cu o altă Elena, fiica regelui Constantin, cu care are un fiu, pe Mihai, născut în 1921 (viitorul monarh al României).

În 1923 prinţul Carol fuge din România împreună cu Elena Lupescu, iar doi ani mai târziu, la 30 decembrie 1925, prinţul renunţă a treia oară la tron, pentru a trăi cu Elena la Paris. Abia în anul 1928 divorţează de prinţesa Elena.

Doi ani mai târziu prinţul Carol este încoronat ca Regele Carol al II-lea al României. După o perioadă de zece ani de controverse, în 1940, este silit să abdice şi este izgonit definitiv din ţară. Elena Lupescu acceptă şi ea exilul, urmând ca în anul 1947 să devină soţia lui Carol. După îndelungi aşteptări, în care Elena Lupescu joacă rolul de amantă, ea are parte de o nuntă ca în poveşti, cununia civilă având loc la Rio de Janeiro, iar cea religioasă la Paris. Cuplul se stabileşte mai apoi în Portugalia.

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter