Cele mai influente amante regale din istorie. Una dintre ele este străbunica reginei consoarte Camilla

De Oana Savin, pe Ultimul update Marți, 21 martie 2023, 13:03

Istoria este plină de povești în care regii își împărțeau dormitorul și cu alte femei, în afară de regină. Iar multe dintre aceste amante au avut un rol important la curtea regală, influența lor ajungând să se asemene cu cea a soției regelui.

Amantele regale nu doar le țineau companie monarhilor, dar cele care proveneau din familii de rang înalt exercitau adesea influență în propriile interese.

Cinci amante au rămas în istorie pentru faptul că au știut cum să intre în grațiile regilor într-atât încât să îi convingă să le ofere mai multe drepturi la curte.

Alice Keppel, una dintre cele mai influente amante regale

Cele mai influente amante regale din istorie. Una dintre ele este străbunica reginei consoarte Camilla

În timp ce regele Edward al VII-lea era cunoscut pentru numeroasele sale amante, fără a face un secret din copiii săi nelegitimi, Alice Keppel a fost considerată favorita sa. Aceasta chiar i-a fost alături pe patul de moarte.

Gazdă renumită în societate, Alice avea 29 de ani când l-a întâlnit pe rege care avea atunci 56 de ani. În ciuda diferenței de vârstă, cei doi au devenit curând un cuplu. Soțul lui Alice era întotdeauna în altă parte când regele urma să vină în vizită, notează Tatler.com.

Alice Keppel a fost plăcută chiar și de soția lui Edward al VII-lea, Alexandra, care a preferat natura ei discretă spre deosebire de celelalte amante ale soțului ei. Prin influența sa, tânăra a reușit să obțină o slujbă mai bine plătită pentru soțul ei. Fiind una dintre cele mai de încredere confidente ale regelui, femeia era perfect plasată pentru a prezenta opiniile miniștrilor, care adesea veneau la ea cu cauzele lor.

În același timp, abilitățile ei de gazdă i-au permis să prezinte persoanelor influente ale societății opiniile regelui.

Ceea ce este de-a dreptul impresionant este că Alice Keppler este străbunica Camillei Parker, acum regină consoartă. Aceasta a avut, la rândul ei, o relație cu Prințul Charles pe vremea când el era însurat cu Prințesa Diana.

Citește și: Povestea „femeii toxice”. Mai mulți medici s-au îmbolnăvit încercând să o salveze pe Gloria Ramirez

Barbara Villiers, amanta lui Charles al II-lea

Cele mai influente amante regale din istorie. Una dintre ele este străbunica reginei consoarte Camilla

Regele Charles al II-lea era faimos pentru iubirea lui pentru femei, având mai multe amante decât orice alt monarh, în timpul domniei sale. În timp ce cea mai faimoasă amantă a fost actrița Nell Gwynn, cea mai influentă a fost frumoasa Barbara Villiers, care mai târziu a devenit contesă de Castlemaine. Alături de soțul ei, Roger Palmer, a mers în Olanda pentru a-și arăta sprijinul lui Carol al II-lea, unde i-a devenit și amantă.

Regele le-a acordat titlul de conte și contesă de Castlemaine pentru a se asigura că toți copiii pe care Barbara îi va avea cu el vor avea, de asemenea, un titlu și o moștenire. Cinci dintre aceștia au fost recunoscuți oficial de Charles al II-lea.

Influența Barbarei asupra regelui a fost atât de mare încât a reușit să asigure poziții în Consiliul Privat pentru prietenii și familia ei și chiar a intervenit politic într-o pace dintre Anglia și Republica Olandeză, devenind cunoscută drept „Regina Neîncoronată”.

Citește și: Cine este femeia care a inventat ștergătorul de parbriz. Mary Anderson s-a luptat să revoluționeze industria auto, dar a fost refuzată

Madame Pompadour, amanta lui Louis al XV-lea

Cele mai influente amante regale din istorie. Una dintre ele este străbunica reginei consoarte Camilla

Probabil una dintre cele mai faimoase amante regale din istorie, Madame Pompadour a fost pregătită pentru acest rol, după ce mamei sale i-a spus un ghicitor că fiica sa „va domni peste inima unui rege”. Fiind o tânără căsătorită, aceasta a participat la saloanele intelectuale din Paris, împrietenindu-se cu personaje cheie ale Iluminismului, precum Voltaire.

Tânăra a căutat să se facă cunoscută regelui Ludovic al XV-lea, conducând în fața lui la vânătoarea regală, îmbrăcată în albastru și roz strălucitor. În cele din urmă, a triumfat. Regele a invitat-o la un bal mascat la Versailles, unde și-a declarat interesul pentru ea.

Madame Pompadour a devenit rapid amanta principală a regelui, ținând chiar și regina de partea ei. Tânăra amantă a devenit atât de importantă încât a fost rugată de un diplomat austriac să intervină într-un tratat dintre Franța și Austria. Chiar și atunci când relația ei sexuală cu regele s-a încheiat, ea a continuat să fie o „prietenă a regelui”, ca unul dintre cei mai de încredere consilieri ai lui.

De asemenea, Madame Pompadour a avut influență și în domeniul artelor, popularizând stilul rococo și a fost cheia pentru a face din Paris capitala culturală a lumii.

Citește și: Cine este femeia care a inventat mașina de spălat vase. Josephine Cochrane a reușit să se afirme într-o lume a bărbaților

Diane de Poitier, amanta regelui Henric al II-lea. A fost una din cele mai intelegente amante regale din istorie

Cele mai influente amante regale din istorie. Una dintre ele este străbunica reginei consoarte Camilla

O nobilă franceză care a ajutat la ridicarea averii familiei sale prin relația cu regele Henric al II-lea, Diane de Poitiers a devenit cunoscută datorită formei atletice și a inteligenței sale. Cunoștințele ei despre drept și finanțe i-au atras pentru prima dată atenția regelui Francisc I, care a fost impresionat de felul în care aceasta a gestionat moartea soțului ei. Astfel regele i-a permis să își gestioneze singură pământurile, fără supravegherea unui bărbat. În calitate de doamnă în așteptare pentru regina Claude a Franței, Diane a devenit cunoscută de viitorul rege Henric al II-lea când acesta era doar un adolescent.

Cei doi și-au început relația când el avea doar 15 ani, iar ea 35. În momentul în care Henric a urcat pe tron, puterea ei era imensă, iar el i-a acordat titlurile de ducesă de Valentinois și ducesă d’Étampes, făcându-i cadou și castelul Château de Chenonceau.

Influența ei a fost atât de mare încât, atunci când Papa a venit în vizită, nu i-a adus un cadou doar reginei, ci și Dianei. Și-a mărit averea atât de mult încât a finanțat chiar ea construcția mai multor castele.

Citește și: Cele mai ciudate testamente din lume. William Shakespeare i-a lăsat soției „al doilea cel mai bun pat”

Arabella Churchill – amanta regelui James al II-lea

Cele mai influente amante regale din istorie. Una dintre ele este străbunica reginei consoarte Camilla

Amintită în istorie ca fiind o femeie foarte simplă, însă extrem de inteligentă, Arabella Churchill a reușit să cucerească inima regelui James al II-lea, devenind amanta acestuia în anul 1665.

Aceasta i-a dăruit regelui patru copii și a obținut și câteva titluri nobiliare pentru cei doi fii ai săi. Aceștia au devenit primul duce de Berwick și primul duce de Albermarle. Conții Spencer, precum și Prințesa Diana sunt descendeții Arabellei Churchill, una dintre cele mai cunoscute amante regale din istorie.

Maria Fitzherbert, amanta regelui George al IV-lea

Cele mai influente amante regale din istorie. Una dintre ele este străbunica reginei consoarte Camilla

Maria Fitzherbet a fost căsătorită și rămasă văduvă de două ori înainte de a intra în rândurile înaltei societăți de la Londra și de a câștiga afecțiunea Prințului de Wales, care era cu șase ani mai mic ca ea. S-a spus că prințul moștenitor era îndrăgostit de ea și a urmărit-o la nesfârșit până când femeia a fost de acord să se mărite cu el. Însă, pentru că regele nu a fost de acord cu căsătoria, mariajul a fost considerat invalid. Relația lor s-a încheiat doar din cauza unor datorii pe care Prințul le avea.

George datora suma de 60.000 lire sterline și s-a convenit că, dacă rupe legăturile cu Maria, suma va fi plătită. Totuși, pe patul de moarte, tot Maria s-a aflat în gândurile sale, având alături de el o scrisoare pe care femeia i-a trimis-o, spunându-i că speră că se va face bine în curând.

Sursă foto: Profimedia, Captură Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter