Hărţuită de un coleg

De Unica.ro, pe

Sunt profesoară la clasele V-VIII într-un oraş de provincie, mă cheamă Ana. Povestea mea e scurtă şi o să încerc să nu dau foarte multe detalii pentru că îmi este frică.
La şcoala unde lucrez eu de 3 ani a venit un bărbat nou, profesor suplinitor, care mă priveşte insistent şi care mă face să mă simt foarte prost când e în preajmă.

Oricând mă vede pe holuri sau în curte mă urmăreşte cu privirea. E întotdeauna pe lângă mine şi nu-mi dă pace, dar fără să spună ceva. De obicei eu nu mă uit către el, ca să nu-l încurajez. Indiferent ca nu-i dau atenţie, găseşte mereu ocazia să mă salute sau să fredoneze o melodie, sau să facă un fel de zgomot ca să mă uit către el. Este foarte ciudat şi mă sperie deja toată povestea. Ca să nu mai spun că a prins ocazia într-o zi cînd ne-am întâlnit în aglomeraţie pe holuri să îşi pună braţul pe talia mea.

Acest bărbat are aproape 50 de ani, şi eu 24, nu înţeleg de ce m-ar hărţui în felul acesta. Mă simt urmărită şi când traversez curtea şcolii să mă duc spre casă, sunt sigură că e undeva la o fereastră şi priveşte. În ultima săptămână a fost groaznic, când ieşeam din clasă îl găseam pe hol în faţa mea, aşteptându-mă.

Mi-e frică să nu înceapă să îmi trimită mesaje sau scrisori, ştiu că nu este căsătorit şi nu l-ar opri nimic să mă urmărească noaptea să afle unde stau. Am vorbit cu prietenii şi ei îmi spun că propriu-zis nu a făcut nimic rău bărbatul acesta, m-am interesat şi pe internet, nu pot face nimic dacă nu sunt agresată nu va fi pedepsit doar pentru atât.

Nici nu vreau să mă plâng la serviciu pentru că ştiu cum merg lucrurile acolo, după un timp aş fi privită ca fetiţa care a strigat „Lup”. Toată lumea îl stimează şi ei îl cred un om grozav, cine mă va crede pe mine bazat pe impresia mea că sunt hărţuită foarte abil???

Mă întreb dacă mai există cineva care a trecut prin aceeaşi situaţie, şi cum a rezolvat-o oare, pentru că eu acum nu văd nici o soluţie…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter