Mirela Stelea are un posterior perfect! Vezi care e secretul!

De Unica.ro, pe

Mirela Stelea este renumită drept o împătimită a sportului. Designerul vestimentar merge din două în două zile la sală, iar, în afara orelor de antrenament, face sport şi acasă după un DVD lansat de celebra Jane Fonda.
În fiecare dimineaţă, cu 30 de minute înainte de micul dejun, Mirela Stelea urmează un program complex de tonifiere a picioarelor şi feselor.
Pentru o femeie contează foarte mult să aibă picioare frumoase şi un posterior armonios, iar acest lucru nu-l poţi obţine decât prin antrenament zilnic. Eu merg de patru ori pe săptămână la sală, însă acasă urmez aceste exerciţii în fiecare dimineaţă avându-o ca model pe celebra Jane Fonda. Ea propune un stil de exerciţii dezvoltat de un antrenor din Beverly Hills, ce include fandări, genuflexiuni, poziţii de yoga, flotări şi streching, într-un ritm alert„, declară Mirela Stelea.
Designerul român se numără printre cei mai înfocaţi admiratori ai celebrei Jane Fonda, pe care o consideră un model în viaţa de zi cu zi.
Este o adevărată doamnă şi sper să arăt şi eu la fel de bine când o să am 70 de ani. Jane Fonda a lansat până acum zeci de DVD-uri de antrenament. De la ea am învăţat şi să includ în alimentaţie spanacul, pentru că este foarte sănătos. Conţine mult fier, este anti-oxidant şi previne apariţia cancerului„, precizează Mirela Stelea.
La sala de fitness, Mirela lucrează de trei ori pe săptămână sub supravegherea unui antrenor personal.
Pentru mine, mersul la sală nu este o obligaţie ci o necesitate. Este locul în care transpir şi mă încarc cu energie. Urmez clase de spinning şi am antrenamente pe diferite grupe musculare, gândite şi impuse de antrenorul meu„, spune Mirela.
mirela stelea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter