Dreadurile sunt mai mult decat o modă

De Erika Chivu, pe

Dreadurile nu se ard, nu se dau cu ceară şi nu te împiedică să-ţi speli părul. În plus, ele nu sunt doar o modă, ci un stil de viaţă. Necesită răbdare, îngrijire şi capacitatea de a…
… suporta privirile piezişe.

Anda se pregăteşte pentru bac şi admiterea la facultate, dar, în puţinul timp liber, pe lângă activităţile tipice vârstei, se ocupă şi cu realizarea dreadurilor. Spune că procedeul este simplu. „Împarţi părul în suviţe, îl tapezi şi apoi lucrezi cu croşeta”, sau cel puţin aşa face ea pentru că există mai multe tehnici. În niciun caz nu se foloseşte focul, aşa cum umblă vorba.

„Mulţi cred că dreadurile se ard, dar este o idee total greţită! Ştii, am încercat şi eu asta odată cu dreadurile unui  bun prieten, doar ca să văd ce se întâmplă şi în cinci secunde toate firele de păr care îi erau ieşite din dreaduri luaseră foc.Nu mai spun că a trebuit să sting focul din capul lui cât mai repede şi, cu toate astea, el tot mirosea de la distanţă a ars. Deci nu, nu vă ardeţi dreadurile!” ne avertizează Anda. Ea mai spune că dreadurile nu se fac nici cu lipici, ceară, pământ sau miere, cum mai cred unii.

A avut dreaduri din 2008 şi până anul acesta. I le-a făcut „o fată din Oradea”, care a „muncit” timp de 16 ore, pentru că părul Andei este des. În general, la o persoană cu păr de lungime medie, realizarea dreadurilor durează în jur de 10 ore.

Când a renunţat la ele a trebuit să se tunda aproape „zero”. Deci nu, dreadurile nu prea se pot desface, deşi Anda cunoaşte persoane care au făcut asta. „Ca să ţi le poţi desface trebuie să ai nişte dreaduri mai proaspete sau prost făcute.”

Nici cu îngrijirea nu e deloc uşor, însă poţi avea un păr sănătos, în ciuda nenumaratelor mituri. Păduchii  nu „ii faci”, explică Anda, ci îi iei de la altcineva, indiferent că ai sau nu dreaduri. „Şi nu, nu faci nici viermi! Majoritatea lucrurilor urâte care se aud despre dreaduri sunt false, să ştii.”

Oricum, dacă ai suviţe rasta, trebuie să dedici ceva timp îngrijirii lor. Nu poţi folosi şampon cu balsam pentru că acesta face firele de păr „aluncoase” şi se desfac dreadurile. „Te poţi spăla cam o dată pe saptămână cu excepţia primei luni după ce ţi le-ai făcut, când e indicat doar să îţi ştergi scalpul cu şerveţele umede”, explică Anda. Ea nu recomandă uscarea părului cu foehn-ul şi nici ceara sau spuma.

Cum a ajuns o adolescentă să-şi facă dread-uri? Anda spune că decizia nu a fost una pripită. Asculta muzică reggae şi aşa a început să-şi dorească această „coafura”, deşi nu ştia ce înseamnă ea cu adevarat.

„Acum e mai mult decât atât. Nu e doar un trend, e un stil de viaţă şi nu trebuie să alegi să iţi faci dreaduri doar de ochii lumii. Trebuie să le iubeşti, să le îngrijeşti şi nu întotdeauna e uşor cu ele. Răbdarea e unul dintre lucrurile esenţiale. Se spune că bătrânii rastafarieni sunt cu atât mai înţelepţi cu cât au dreadurile mai lungi, şi ăsta poate fi un adevăr general valabil.”

Dreadurile sunt mai mult decat o modăDin păcate, noi nu suntem încă atât de deschişi încât să-i acceptam uşor pe cei care au preferinţe diferite. Părinţii i-au respectat decizia şi au susţinut-o. Oricum, fără acordul lor nu ar fi putut să-şi facă dreaduri căci, la vremea respectivă, era minoră.

În schimb Anda a observat la cei din jur o schimbare de atitudine şi tot felul de reacţii nepotrivite. „Cea mai obişnuită era holbatul la mine oriunde m-aş fi aflat, dar nu am ratat nici înjurături pe stradă, în plină zi, sau câte unul care venea şi îmi băga mâna în păr”, spune adolescenta, care a auzit tot felul de replici şi apelative neplăcute, dar şi întrebări care de care mai absurde.

După cum spune şi Anda, dreadurile sunt mai mult decât o modă sau mai mult decât o coafură non-conformistă şi modernă, prin care sa te faci remarcată oriunde ai merge. În general, ele fac parte dintr-un anumit stil de viaţă.

În prezent, sunt asociate cu rastafarianismul, o religie pornită din Jamaica, însă, de-a lungul timpului, dreadurile au făcut parte din stilul de viaţă al multor comunităţi. Vechii egipteni, grecii, hinduşii, masaii, islamicii, toţi aceştia au purtat, la un moment dat, dreadlocks.

Foto: arhiva personala

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter