Patru coafuri casual chic

De Andra Pecingina, pe

Ştiai că există nenumărte opţiuni pentru a da un look chic oricărei coafuri casual? Unica.ro îţi arată cum să trasformi o simplă coadă de cal într-o coafură cu stil! Coada de cal şi cocul…
… sunt cel mai uşor de realizat coafuri într-o zi în care timpul te presează să fugi spre birou sau o întâlnire. Însă asta nu înseamnă că sunt şi cele mai plictisitoare moduri de a îţi aranja părul. Iată câteva idei originale pentru ca tu să ai mereu o coafură demnă de invidiat.

Coada răsucită

Prinde părul într-o coadă simplă, nici prea sus nici la baza gâtului. Apoi alege o şuviţă din coadă şi împleteşte-o în jurul elasticului cu care ai fixat părul şi prinde-o sub acesta cu o agrafă micuţă. Ultimul pas este aranjarea vârfului cozii uşor în jurul degetelor pentru a îi da o formă chic de buclă.
Patru coafuri casual chic
O alternativă la acest stil de coadă este cel în care laşi părul foarte lejer pe spate şi îl înnozi în jurul său la vârf, aşa cum vezi în imagine. Acesta a fost stilul de coafură ales pentru prezentarea colecţiei Kenzo primăvară-vară 2010.

Coada cu volum

Piaptănă părul cu o cărare pe o parte şi fixează şuviţele mai scurte în spatele urechilor cu agrafe. Apoi trebuie să prinzi restul de păr cu un elastic într-o coadă de cal, dar eliberează părul doar pe jumătate din elastic la ultima răsucire. Astfel, părul va părea mai scurt, dar şi efectul de volum creat cu părul răsucit lejer este unul foarte rafinat.

Coada de cal cu cordeluţă

O coadă de cal simplă poate arăta mult mai bine dacă alegi să foloseşti şi o cordeluţă elastică în jurul capului. Leagă părul în coadă lejer, astfel încât aplicarea cordeluţei să îi dea volum în jurul frunţii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru un stil de coc lejer!
Patru coafuri casual chic

Coada pe o parte

Începe să aranjezi părul cu spumă pentru ca acesta să nu fie foarte fin. Foloseşte şi un spray pentru volum şi apoi usucă-l cu foehn-ul într-o cărare pe o parte. Trucul este să creezi cărarea exact deasupra arcadei unei sprâncene şi apoi să îl fixezi într-o coadă peste ureche în partea opusă.
Patru coafuri casual chic
Alternativa foarte casual la o coadă de cal pe o parte este o coadă de cal realizată pe părul îmbibat cu o spumă de păr care să lase părul cu aspectul umed de după duş.

Aranjează-l apoi pe spate şi prinde-l într-o coadă lejeră şi vei surprinde cu coafura rebelă!

Un stil ceva mai calculat şi dificil este acela care presupune o coadă de cal răsucită dublu.

Prinde părul într-o coadă de cal la înălţime medie şi împarte-l în două şuviţe egale pe care le vei răsuci întâi separate şi apoi împreună, folosind spumă şi fixativ din belşug pentru a te asigura de rezistenţa coafurii. La final fixează vîrful cozii răsucite cu o agrafă foarte mică şi incoloră.
Patru coafuri casual chic
O altă idee care dă farmec unei coafuri simple, cum este un coc împletit la spate este folosirea unei panglici colorate. Foloseşte o panglică din satin împletită alături de păr pentru a da culoare coafurii lejere pe care ai ales-o!

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter