Trucuri de înfrumusețare care te vor ajuta să pari odihnită la birou, după un weekend plin

De Consuela Stratulat, pe

Weekend-ul ăsta te așteaptă nopți albe și petreceri? Nu îți face griji că dai somnul de frumusețe pentru încă un rând de cocktail-uri, pentru că machiajul chiar rezolvă totul. Află câteva trucuri de înfrumusețare care te vor ajuta să pari odihnită când te vei întoarce la birou.
Nu îți vei da seama cât ești de obosită decât în momentul în care va suna alarma și va trebui să pleci la muncă. Ochii umflați și părul dezordonat te vor deprima și mai tare, dar ai uneltele necesare să ștergi orele nedormite de pe fața ta.
Dacă ți-ai petrecut noaptea în baruri, printre fumături, un șervețel parfumat te va ajuta să scapi de miros. Pur și simplu dă-l prin părul tău și vei căpăta un miros proaspăt în câteva secunde.
Vinul roșu lasă buzele uscate și crăpate. Dacă l-ai băut cu o seară înainte, umezește periuța de dinți și exfoliză-ți buzele, pentru a elimina pielea moartă.
Dacă ți-ai petrecut noaptea în altă casă, nu intra în panică pentru că nu ai cu tine demachiantul de încredere. Caută în bucătărie uleiul de măsline și aplică-l pe față. Va îndepărta impuritățile și îți va lăsa pielea catifelată.
Când te pregătești să ieși în oraș, folosește un tuș rezistent la apă. A doua zi, vei câștiga timp prețios, dacă nu va trebui să îl aplici.
Nu pleca nicăieri fără corector! După o noapte pierdută, aplică-l pe pomeți și pe centrul feței și vei arăta odihnită.
Apa de trandifiri, pe care o poți face și acasă, face minuni pentru fața ta. Pulverizeaz-o dimineața, iar pielea va căpăta strălucirea de care ai nevoie să ascunzi o noapte prea lungă.
Un ruj roșu aprins te va face să arăți proaspătă și odihnită! Pata de culoare va atrage atenția de la imperfecțiunile pielii.
Pungile de sub ochi apar imediat, după o noapte nedormită. O lingură ținută la congelator le va reduce, iar senzația de răcoare te va trezi imediat.
Foto Shutterstock.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter