Machiaj la minut

De Georgiana Constantin, pe

Cât timp ți-a mai rămas până să ieși pe ușă? Nu e cazul să fii văzută cu cearcăne și pielea ternă, pentru că machiajele sezonului parcă au fost create în funcție de timpul pe care îl ai tu la dispoziție. Iată care sunt preferatele experților autohtoni! Și nu rata revista Unica de mai, unde vei găsi și alte idei de ultimă oră pentru un machiaj fermecător în timp record!

În 5 minute…

„Orice machiaj ai alege, nu trece peste cel mai important pas: hidratarea cu o cremă potrivită tenului tău. Aplică în strat fin un fond de ten în culoarea pielii. Dacă vrei ca machiajul să reziste,  aplică o pudră-pulbere pe toată suprafața feței. Îmbracă pleoapele superioare cu un fard alb-mat. Conturează obrajii cu un blush cremos, piersiciu,  iar pe gene adaugă o mascara maro, pentru un efect natural. Un balsam hidratant este cel mai bun prieten al buzelor!”, spune Andreea Anton, make-up artist SLA Paris.
Machiaj la minut
Fond de ten, 150 lei, SLA Paris
Fard de pleoape alb-mat, 75 lei, SLA Paris
Blush, 75 lei, SLA Paris
Mascara, 91 lei, 75 lei, SLA Paris
Pudră-pulbere, 120 lei, 75 lei, SLA Paris

În 10 minute…

„Deoarece „golden glow” este unul dintre trendurile acestui sezon, propun acest machiaj natural, de zi, care poate fi purtat aproape cu orice ocazie. Este foarte ușor de realizat și face trecerea către sezonul de vară, unde notele de strălucire se vor intensifica puțin. Poate fi purtat de oricine, singura diferență fiind dată de pigmentul ales, respectiv rose, beige sau bronz, în funcție de culoarea pielii. Acest tip de machiaj avantajează în special tenul tânăr și curat.
Aplică o bază iluminatoare, care este un produs multifuncțional, ce poate fi aplicat și peste fondul de ten, dacă vrei o mai mare rezistență. Continuă cu aplicarea unui fond de ten cu efect de lifting și modelator, pentru a  asigura un plus de prospețime și tonifiere. Pentru un aspect uniform și de durată se aplică fondul de ten cu un burețel, prin tapotare. De asemenea, pentru o rezistență îndelungată a rujului și o precizie mai mare a realizării conturului acestora, fondul de ten se aplică și pe buze. Fixează machiajul cu pudră matifiantă, cu textură fină.
Pentru a contura fața și a evidenția pomeții, pe zona osului zigomatic, tâmple și linia părului, aplică o pudră bronzantă, pe care, te sfătuiesc să o intensifici cu o altă pudră minerală pulbere, cu efect bronzat și de strălucire. Termină cu o mascara care separă, alungește și îngroașă genele, aplicată cu generozitate atât pe genele superioare, cât și pe cele inferioare. Tapotează cu un strop de ruj lichid cu pigment puternic de culoare, „, spune Mirela Pancu, make-up artist Paese.
Machiaj la minut
Bază de machiaj iluminatoare, 121 lei, Paese
Fond de ten Regenelift, 95 lei, Paese
Pudră matifiantă, 91 lei, Paese
Pudră bronzantă, 119 lei, Paese
Pudră minerală-pulbere, 149 lei, Paese
Mascara Adore 3D, 110 lei, Paese
Ruj lichid manifesto, 58 lei, Paese

În 15 minute…

„Daca ar fi să decriptez acest look, cu siguranță aș spune: perfect skin! Secretul constă într-o abordare total diferită de rutina zilnică, iar lumina în care se execută machiajul este extrem de importantă. Folosind lumina naturală, aplică pe întreaga față, prin mișcări lejere, de tapotare, fondul de ten, cu ajutorul unui burețel umezit, în prealabil. Ideea este să creezi un aspect transparent și uniform cromatic cu tonalitatea corpului.
Corectează orice imperfecțiune separate, cu ajutorul anticearcănului într-o culoare asortată și tapotează cu degetul inelar dacă este cazul, pentru a estompa liniile de demarcație. Pudrează doar aripile nazale, centrul frunții și centrul bărbiei, iar sprâncenele trebuie pieptănate și intensificate subtil. Focusul va fi la nivelul buzelor, motiv pentru care genele vor fi subliniate cu o tușă discretă de mascara. Alege un ruj cu textură lichid, iar pentru un plus de rezistență pudrează lejer buzele înainte de aplicare”, explică Alexandru Abagiu, make-up artist L’Oréal Paris.
Machiaj la minut
Creion pentru sprâncene Le Sourcil Color Riche, 32,99 lei, L’Oréal Paris
Corector Lumi Magique, 59,99 lei, L’Oréal Paris
Fond de ten Infallible Stay Fresh, 69,99 lei,  L’Oréal Paris
Ruj lichid LăExtraordinare, Tangerine Sonate 204, 59,99 lei, L’Oréal Paris
Mascara Volume Million Lashes So Couture, 62 lei, L’Oréal Paris

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter