Ce este SPF? Ce indică, de fapt, factorul de protecție solară – SPF

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Miercuri, 17 mai 2023, 15:38

Cremele de protecție solară, dar și cosmeticele de calitate au un SPF ridicat, un factor esențial pentru protecția pielii. Află ce este SPF, ce indică SPF, cum funcționează și ce fel de SPF are nevoia pielea ta.

Cuprins

Protecția solară a devenit o necesitate, nu doar la plajă, ci și în orașe, la munte, în drumeție, în orice loc petreci mai mult timp expus la soare. De aceea, este important să știi ce este SPF, ce fel de creme sau cosmetice cu SPF se potrivesc pielii tale și cum le poți folosi în mod corect.

Soarele este și prieten și dușman. Datorită lui sintetizăm vitamina D, ne îmbunătățim rezistența și ajută la dezvoltarea armonioasă a corpului. Dar tot soarele are și o latură nocivă. Radiația solară pătrunde tot mai mult prin stratul rarefiat de ozon, iar razele ultraviolete atacă pielea, provoacă arsuri dureroase și chiar cancer. Radiația solară accelerează procesul de îmbătrânire a pielii și poate declanșa apariția unor forme de cancer foarte rapide așa cum este melanomul.

Citește de ce este SPF atât de important și cât de simplu este să te protejezi de razele nocive ale soarelui, oricât de mult ți-ar plăcea să stai la plajă.

Ce este SPF

protectie solara spf

Prescurtarea SPF vine din limba engleză de la sintagma sun protection factor, adică factorul de protecție solară. SPF este factorul de protecție solară al unui produs cosmetic. Mai precis, el măsoară cu cât este mai mare gradul de protecție oferit de acel produs cu SPF în comparație cu gradul natural de protecție al pielii.

De exemplu, în cazul unui produs cu SPF 15, acesta oferă de 15 de ori mai multă protecție decât pielea pe care nu s-a aplicat cremă solară.

Și mai concret, dacă tu poți sta la soare 15 de minute fără să te înroșești, înseamnă că ai o piele destul de rezistentă. Dar, dacă aplici și o cremă de protecție cu factor 15 sau SPF 15, aceasta va prelungi perioada de protecție naturală a pielii. Astfel, vei fi protejată de 15 ori mai bine, adică timp de 225 de minute. Așadar, poți sta la soare timp de aproximativ trei ore și jumătate fără să te arzi, dacă aplici o cremă de protecție solară cu SPF 15.

Acest calcul, însă, este aproximativ. Cu cât ai pielea mai albă, cu atât te arde soarele mai repede. Dacă știi că ai o piele sensibilă, care se înroșește rapid la soare, trebuie să folosești creme cu SPF ridicat, de minim 30 sau chiar 50.

SPF și gradul de radiații

Când alegi cremele de protecție solară, fondul de ten cu SPF sau chiar rujul cu SPF, trebuie să ții cont și de gradul de radiații pe care îl blochează acest factor de protecție.

SPF 15 – blochează  93% din radiațiile UVB

SPF 30 – blochează 96,7% din radiațiile UVB

SPF 50 – blochează 98% din radiații UVB

SPF 100 – blochează 99% din razele UVB

SPF reflectă protecția pielii împotriva radiațiilor ultraviolete de tip B, cele care produc arsurile acute, cele mai dureroase și cele mai periculoase, care pot provoca inclusiv cancer de piele. Substanțele chimice care asigură protecția în fața radiațiilor solare formează o barieră fină la suprafața pielii și dispersează razele solare.  

SPF-ul unei creme de protecție solară este determinat prin teste de laborator. Cu ajutorul unor voluntari, sunt testate creme cu diverse valori SPF pe zone nebronzate ale corpului. Apoi, pielea acoperită cu protecție solară este expusă la lumina soarelui simulată prin lămpi UV. Prin măsurătorile efectuate se calculează raportul dintre durata minimă care produce eritem (arsuri) când este aplicată crema și durata minimă care produce eritem fără crema cu SPF.

Cum alegi factorul SPF

Ce este SPF? Ce indică, de fapt, factorul de protecție solară – SPF

Radiațiile solare nu pot fi blocate în totalitate de nicio cremă. De aceea, dacă ai pielea sensibilă sau dacă ai anumite probleme de piele, trebuie să te protejezi cu un factor SPF mai ridicat.

  • Pentru piele uscată utilizează SPF 30; 
  • Pentru piele sensibilă utilizează SPF 50, deoarece factorul 50 va oferi o protecție mai puternică;
  • Pentru pielea matură utilizează tot SPF 50, deoarece pielea devine mai sensibilă și mai fragilă odată cu vârsta și are nevoie de o protecție mai ridicată

Cremele sau loțiunile cu factor SPF de 6 sau de 15 oferă cea mai scăzută protecție, dar pot fi folosite în situațiile în care faci o plimbare scurtă prin soare sau în cazul în care vrei să îți protejezi tenul în sezonul rece.

Ține minte că este bine să te protejezi de radiațiile solare și toamna sau iarna, nu doar vara.

Radiațiile UVA și radiațiile UVB. Care este diferența

Radiațiile ultraviolete sunt un tip de radiații electromagnetice emanate de soare, descoperite încă din anul 1801 de fizicianul german Wilhelm Ritter. În funcție de lungimea de undă măsurată în nanometri, razele UV pot fi cuprinse între 100 – 400 nm: UVC (lungime de 100 – 290 nm) – blocate de stratul de ozon – și raze UVA (lungime de 320 – 400 nm) sau UVB (lungime de 290 – 320 nm).

Razele care ajung pe pământ și afectează corpul uman sunt radiațiile UVA în procent de 95 – 98% și UVB 2 – 5%. Astfel, pe suprafața pământului ajung mai multe raze UVA decât raze UVB.

Razele UVA și efectul lor asupra pielii

Acestea sunt razele cu o lungime de undă de 320 – 400 nm, ele pot pătrunde prin geamuri, prin suprafețe din sticlă și din plastic transparent. UVA ajung în proporție de 95% pe suprafața terestră, nefiind absorbite de stratul de ozon (spre deosebire de UVB). UVA ne pot afecta pe tot parcursul anului, chiar și în sezonul rece, dacă petrecem câteva ore în spații bine însorite.

UVA sunt mai puțin intense decât UVB, dar pot pătrunde mai adânc în straturile pielii afectând ADN-ul celulelor. Ele sunt asociate cu probleme ale pielii pe termen lung, așa cum sunt îmbătrânirea prematură a pielii sau apariția și adâncirea ridurilor. Mai mult decât atât, UVA sunt asociate cu apariția unor cancere de piele.

Cele mai importante efecte ale UVA asupra pielii sunt: inflamațiile (înroșire, arsuri), pigmentare (apariția de pete roșii sau brune), fotoîmbătrânire (aspectul aspru al pielii, uscare și deshidratare), imunosupresie (atenuează reacția de apărare a pielii) și carcinogeneza (favorizarea de tumori maligne la suprafața pielii).

Razele UVB și pericolele pe care le ascund

Razele UVB au lungimea de undă 290 – 320 nm și nu pot pătrunde prin geamuri. Mare parte din ele sunt absorbite de stratul de ozon și numai 5% dintre ele ajung pe Pământ.

UVB sunt mai puternice decât UVA și produc arsuri solare profunde, care nu mai pot fi reparate prin procesul natural de regenerare a pielii. Pe lângă arsuri solare și leziuni pigmentare (pete pe piele), UVB pot afecta ADN-ul uman și pot duce la apariția cancerului de piele, inclusiv a melanomului malign, cel mai agresiv dintre acestea. De aceea, este important să folosești creme de protecție solară cu SPF de minimum 30, dacă petreci mai mult timp la soare, mai ales după ora 11 a dimineții.

Cum se aplică loțiunile și cremele cu SPF

Acum știi ce este SPF, cât este de important pentru protecția pielii, pentru sănătatea ta și pentru un ten mai tânăr și mai curat. Este important să folosești deopotrivă cremă de protecție solară pentru corp, dar și fond de ten sau creme de față cu SPF pentru ten, chiar dacă aplici o bază de machiaj bună.

Aplică întotdeauna crema cu SPF sau fondul de ten cu SPF cu 15 – 20 de minute înainte de a ieși din casă. Pielea ta are nevoie de câteva minute pentru a absorbi crema și pentru a fi bine protejată de radiațiile solare.

Aplică din nou crema cu SPF după 2 – 3 ore de la prima aplicare, dacă stai la plajă sau dacă umbli prin soare mai mult timp.

SPF50 ar trebui să te protejeze de 50 de ori mai mult decât ar putea pielea ta să se protejeze singură în mod natural. Cu toate acestea, cu cât SPF-ul este mai mic și cu cât trece mai mult timp de la prima aplicare, cu atât mai puține raze UVB vor fi filtrate, așa că o reaplicare la fiecare două ore este recomandată. 

De asemenea, crema cu SPF 30 sau 50 trebuie reaplicată imediat după ce ai înotat, după ce ai făcut duș sau după ce ai făcut sport în soare și ai transpirat abundent. Apa și transpirația diminuează rolul acestui factor de protecție.

Ce SPF este indicat pentru protecția tenului

Ce este SPF? Ce indică, de fapt, factorul de protecție solară – SPF

Dacă știi ce este SPF și cât este de important pentru tenul tău, atunci trebuie să incluzi cremele de față cu SPF în rutina ta zilnică de îngrijire.

Nu neglija tenul! Fața și tenul sunt cele mai expuse la soare. Chiar și o simplă plimbare de o jumătate de oră pe stradă te expune radiației solare, iar tenul tău are de suferit, chiar dacă pare o simplă roșeață.

Dacă vrei să îți păstrezi tenul cât mai curat, catifelat și tânăr pentru o perioadă lungă de timp, ar fi bine să folosești creme cu SPF sau alte produse de îngrijire cu SPF încă de la 20 – 25 de ani, de fiecare dată când ieși din casă sau când știi că vei petrece mult timp la soare.

Pe lângă cremele nutritive cu SPF, poți folosi și fond de ten cu SPF 15 sau 30. Nu neglija nici buzele! Și ele sunt afectate de radiația solară, iar pentru protecția buzelor există deja rujuri sau balsamuri cu SPF 10 sau 15. Ai grijă de frumusețea ta, include cosmeticele cu SPF în rutina zilnică și îți vei păstra un ten frumos ani de-a rândul.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter