Coada de cal, coafura verii. Vezi cum o poartă Nina Dobrev!

De Unica.ro, pe

Coada de cal este coafura cea mai des purtată de femeile din toată lumea. Tocmai de aceea, e una din cele mai plictisitoare. Însă îi poţi aduce un plus de stil inspirându-te din cofurile purtate de Nina Dobrev.
Ideală pentru ultimele zile călduroase de vară, coada de cal nu trebuie să fie neapărat plictisitoare. Nina Dobrev ştie cum să o modifice astfel încât părul ei lung şi frumos să arate mereu altfel, chiar dacă poartă o coafură banală.
Stilul ei poate fi imitat cu uşurinţă de oricare dintre noi, iar aceste coafuri nu durează decât cinci minute.
Coada de cal bine netezită (foto sus) se poate obţine cu uşurinţă dintr-un păr drept. Altfel, va trebui să foloseşti placa înainte. Nu trebuie decât să-ţi prinzi o coadă foarte înaltă şi apoi să netezeşti părul bine cu un gel, fixativ sau ceară.
Coada dezordonată, care pare făcută pe grabă se potriveşte de asemenea pe un păr drept sau îndreptat cu placa. Nu trebuie decât să tragi câteva şuviţe de pe creştet, aşa încât să dai acea impresie de uşoară dezordine.
nina dobrev
În sfârşit, pe un păr ondulat cu breton lung poţi încerca cea de-a treia coafură a Ninei Dobrev, o coadă înaltă dezordonată cu bretonul pieptănat pe o parte. Evident, nu trebuie să-ţi iasă perfect – cu cât mai dezordonată, cu atât mai bine.
nina dobrev

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter