Cum obţii un bronz frumos şi fără soare

De Unica.ro, pe

Nu trebuie să aştepţi venirea verii, pentru a-i oferi pielii tale nuanţa arămie…

irezistibilă şi foarte rafinată, pe care o adori. Pentru că ai la îndemână o alternativă eficientă, care va da rezultatele dorite: produsele autobronzante.

Pregăteşte-ţi pielea din vreme

Ca să nu ofere un aspect forţat, produsul ales trebuie să aibă acţiune medie. Pentru un bronz frumos şi luminos, intensitatea nuanţei alese trebuie să fie în ton cu cea a pielii, deoarece, în caz contrar, vei obţine un aspect inestetic. Pentru cele mai bune rezultate, pielea trebuie pregătită cu ceva timp înainte de aplicarea produsului, astfel: foloseşte la duş, timp de două săptămâni, un gel exfoliant, care va curăţa în profunzime şi va elimina celulele moarte, după care aplică la sfârşitul fiecărei băi un lapte hidratant. Dacă pielea este uscată sau cu tendinţă de uscare, formula produsului folosit după baie trebuie să fie nutritivă, capabilă să hidrateze în profunzime, mai multe ore de la aplicare. Începe acest program din timp, pentru că pielea uscată tinde să absoarbă o cantitate mai mare de produs autobronzant, existând astfel riscul apariţiei petelor.
* Există acum pe piaţă, o alternativă excelentă la produsele clasice şi anume laptele de corp cu efect autobronzant, care îţi oferă un bronz progresiv, în funcţie de durata de aplicare.

Cum aplici autobronzantul pe corp

Produsul trebuie întins uniform pe pielea curată şi hidratată, masând în acelaşi timp, pentru a evita apariţia petelelor. Foloseşte mişcări circulare, pentru a lucra pe zone mari şi a distribui produsul egal. Înainte de aplicarea acestuia, pielea trebuie să fie fină şi hidratată, aşa că foloseşte cu câteva ore înainte lapte de corp şi nu uita să te epilezi. Imediat ce ai terminat, spală-te pe mâni, iar dacă observi că palmele tot au rămas colorate, şterge-le cu o felie de lămâie. Nu uita să îţi cureţi şi unghiile, ca să eviţi îngălbenirea lor. Lasă produsului timp să intre în piele şi aşteaptă aproximativ o jumătate de oră înainte de a te îmbrăca.

…şi apoi pe faţă

În această zonă trebuie să ai mare grijă şi să corectezi imediat şi cea mai mică greşeală. Aplică produsul dinspre centrul feţei spre margini şi întinde bine. E de preferat să alegi un autobronzant cu acţiune mică sau medie, şi să sporeşti intensitatea bronzului, după preferinţe, cu ajutorul produselor de machiaj, capabile să îţi ofere efecte similare: fond de ten sau pudră bronzante.

Câte o formulă pentru fiecare tip de piele

Pentru a avea efectul scontat, produsul trebuie să se potrivească perfect cu pielea. Astfel, dacă pielea e grasă, ai nevoie de un produs sub formă de spray, ce va acoperi uniform şi nu va accelera secreţia de sebum. Pentru pielea uscată, cea mai bună alegere e un lapte cu acţiune progresivă, care, pe lângă bronzul subtil, hidratează optim.         

O piele irezistibilă

Păstrează nuanţa arămie cât mai mult timp, aplicând după 3 zile, şi urmând aceleaşi reguli, un nou strat de autobronzant. Dacă nuanţa obţinută după prima aplicare nu e suficient de intensă, poţi aplica următorul strat chiar mai repede de acest termen. După prima folosire, înlocuieşte gelul de duş cu particule exfoliante cu unul
cu formulă delicată şi nu uita de laptele de corp nutritiv.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter