5 reguli de machiaj pe care nu trebuie să le ignori

De Dana-Ruxandra Panghe, pe
Trucurile de beauty nu sunt niciodată suficiente! Iată ce noutăți am aflat, direct de la specialiști.

Conform unui studiu realizat de Daily News Uk, peste 60% dintre femei petrec mai mult de 40 de minute pe zi în realizarea și refacerea machiajului, cheltuind anual în jur de 800 de Euro pe produsele de make-up și de îngrijire a tenului. Ok, cu machiajul scurs nu vrea nimeni să ajungă pe timpul unei zile, deci cum poți profita de produsele cosmetice pe care ți le cumperi, astfel încât să ți le aplici corect și să îți reziste machiajul? Citește cele 5 reguli de machiaj de mai jos și pune-le în aplicare:

Citește și: Cum îți alegi exfoliantul pentru corp.

 

  1. Curăță și hidratează tenul

Primul pas în aplicarea machiajului îl reprezintă curățarea tenului. Aplică o apă micelară pentru o curățare în profunzime, pentru a lăsa tenul catifelat și curat, recomandă make-up artistul BottegaVerde.ro Andreea Haș. Un pas foarte important pentru pregătirea tenului înainte de aplicarea machiajului îl constituie și hidratarea. Folosește o cremă cu SPF, pe care aplic-o și maseaz-o cu mișcări circulare pe față, astfel încât să se absoarbă complet în piele.

  1. Ascunde imperfecțiunile

Pasul următor în aplicarea machiajului îl reprezintă fondul de ten. „Alege un fond de ten care să nu îți încarce prea mult fața. Evită fondurile de ten foarte consistente. Acestea crează efectul de mască, care e de evitat pe timpul zilei“.  Utilizează anticearcăn doar în cazul în care ai nevoie. „Anticearcănul trebuie să aibă aceeași nuanță ca a fondului de ten!“, adaugă Andreea. În plus, nu-l aplica în strat gros, pentru că se poate strânge sub ochi și capătă un aspect foarte inestetic.

  1. Conturează forma ochilor

Sprâncenele și forma lor reprezintă o parte importantă în machiajul de zi cu zi. O conturare frumoasă a sprâncenelor scoate în evidență trăsăturile feței și frumusețea naturală a ochilor. Aplică fardul de pleoape peste un primer și alege pentru zi un machiaj natural.

 

  1. Fixează machiajul

Pentru a fixa fondul de ten folosește o pudră compactă. Aplică pudra prin mișcări de tapotare pe toată suprafața tenului, fără a uita de zona gâtului, ca sa fii sigură că eviți delimitările de nuanțe între ten și pielea gâtului sau piept.

 

  1. Adaugă puțină culoare

Pentru a evita uscarea buzelor, dar și pentru a adăuga o culoare intensă și de durată, alege un ruj hidratant pe care îl aplici după ce ți-ai emoliat buzele cu un balsam de buze.
În plus, sfatul specialistului este să iei o bucată de gheață pe care să o presezi puțin peste buze înainte de a aplica rujul. Acest lucru ajută la întețirea culorii rujului pe tot parcursul zilei și previne deshidratarea.

Foto: 123rf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter