„Vocea României” debutează azi. Ce aduce nou show-ul

De Nicoleta Galeteanu, pe

Show-urile de talente din ultimul timp au dovedit că românii sunt foarte hărăziţi la acest capitol. După „Românii au talent” şi „X Factor”, „Vocea României”, care debutează astă seară…
 …la Pro Tv,  promite să dezvăluie cele mai impresionante voci din România, într-un format mult mai captivant.

Dacă te numeri printre cei care asigură auditoriul emisiunilor muzicale, dar nu musai, astă seară ai programul asigurat, începând cu ora 20.15.

Prima ediţiei a celui mai aşteptat concurs muzical, care a făcut audienţe-record în lume, „Vocea României” se va auzi diseară şi la televizoarele noastre, cu primii concurenţi calificaţi care vor cânta cât îi ţine vocea pentru cei 100.000 de euro puşi la bătaie.

De ce să te uiţi la Vocea României

În caz că nu faci parte din publicul amator de emisiuni gen „Festival Mamaia”, ascultând două ore de vocalize, îţi mărturisim drept că nouă, cel puţin, emisiunea ne-a captat atenţia din start.

Deşi este, ca şi în cazul „X Factor”, un concurs axat numai pe talent vocal, Vocea vine cu un format nou şi mai mulţi membri în juriu, în calitate de antrenori şi nu simplu juraţi, care vor antrena cu siguranţă spiritele, concurenţa, atmosfera.

N-avem niciun dubiu în privinţa asta. Smiley şi Horia Brenciu sunt oameni foarte spirituali, lor alăturându-se micul Mozart, Marius Moga şi diva Loredana.

"Vocea României" debutează azi. Ce aduce nou show-ul

Show-ul este practic o competiţie dublă, pentru că fiecare jurat/ antrenor caută să îşi formeze propria echipă de 12 participanţi talentaţi.

După formarea echipelor urmează etapa confruntărilor, în care fiecare antrenor va stabili duete între oamenii din echipa lui. Faza duetelor este eliminatorie, iar în final fiecare antrenor va ajunge în semifinale cu câte cinci concurenţi, iar în etapele finale, publicul are şi el un cuvânt de spus.

Interesantă este şi prima etapă, de astă seară, când vom putea vedea, noi, cei de acasă, audiţiile pe nevăzute. Fără a le vedea faţa, fără a ţine cont de felul cum arată, de ce vârstă sau ce meserie au, cei patru antrenori, Smiley, Loredana, Horia Brenciu şi Marius Moga trebuie să-şi formeze echipa, bazată exclusiv pe vocea acestora.

Pe simpaticul Pavel Bartoş îl vom vedea din nou în culise, nu că nu i-ar sta bine şi pe scenă, actorul fiind din nou „reporterul” care va intervieva participanţii.  Citeşte aici despre oameni care au impresionat lumea cu talentele lor.

O emisiunea – fenomen urmărită în peste 20 de ţări

Creat de producătorul olandez John de Mol, părintele Big Brother, show-ul a atras milioane de fani în Olanda şi mai apoi în SUA, cu care posturile gazdă au obţinut audienţe record. Formatul emisiunii a fost vândut în peste 20 de ţări din Europa şi America Latină. Show-ul urmează să fie difuzat şi în Anglia, Franţa, Spania, Portugalia, Polonia, Turcia, Danemarca, Finlanda sau ţări din America de Sud.

În SUA, The Voice este difuzată de NBC, iar juriul este format din Christina Aguillera, Cee Lo Green, Adam Levine – solistul de la Maroon5 şi Blake Shelton.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter