Vocea României 2018. Irina Rimes îi face declarații lui Smiley: „Ești încântător, e greu să reziști”

De Oana Savin, pe
Emoțiile și momentele pline de umor nu au lipsit nici în cea de a șaptea rundă de audiții de nevăzute de la Vocea României, ce a avut loc vineri seară. Vocile concurenților și modul original în care au cântat au ridicat publicul și antrenorii în picioare.

Ba chiar mai mult, reacțiile și replicile savuroase s-au auzit pe parcursul întregii emisiuni.

Prima concurentă care a reușit să-i uimească pe cei patru antrenori a fost Izabela Barbu. Are 50 de ani și a renunțat la profesia de economist pentru a se dedica marii sale pasiuni, muzica.

Antrenorii s-au lăsat rapid convinși că merită să treacă în a doua etapă a concursului.

Mie îmi plac provocările, așa că m-am întors”, i-a spus Tudor Chirilă.

Totuși, Izabela a ales să meargă la primul antrenor care s-a întors, iar aceea a fost Andra.

Joel Benson a impresionat cu o interpretare perfectă a piesei „Thinking Out Loud”, iar Tudor și-a dat seama încă de la primele note că cel care se află pe scenă nu este român.

Pentru Joel, care a venit din India să facă Facultatea de Medicină în Timișoara, s-au întors Smiley, Irina și Tudor.

Am crezut că ești cardiolog pentru că ne-ai umblat la inimioară”, i-a spus Irina.

Îmi place timbrul tău pe joase foarte mult. Mi-aș dori mult să lucrez cu tine. Îmi place că nu ai o profesie care să te oblige la un orgoliu. Cred că lucrul ăsta te poate ajuta în acest concurs. Cred că e foarte important să nu ai ego”, i-a zis și Tudor.

Ce m-a atras pe mine la interpretarea ta este că ai reușit să stabilești o relație foarte intimă cu mine ca ascultător. E foarte greu într-un set-up să stabilești o relație personală cu un singur ascultător care să se simtă special atunci când te ascultă, să simtă că-i cânți doar lui. Mi-aș dori foarte tare să te am în echipa mea”, a afirmat și Smiley.

La cele spuse de Smiley a reacționat Tudor Chirilă care i-a transmis că a vorbit atât de frumos încât „aproape că i-aș da voie să se ducă la tine în echipă.

Deși toți cei trei antrenori au avut argumente foarte bune pentru a-l atrage în echipele lor, Joel a ales să meargă mai departe alături de Tudor.

Toți cei patru antrenori au fost cuceriți de vocea puternică și plină de emoție a Lucianei Rădulescu. Și ca să o convingă mai bine că o vor în echipa lor, Andra, Irina, Smiley și Tudor apelează la fetița acesteia. Ei fac tot posibilul pentru a o cuceri pe cea mică.

Cei patru îi cântă, îi spun povești, Tudor o lasă să stea pe locul lui, iar el pleacă în public, însă în cele din urmă reușesc să o încurce. Dacă la început micuța știa care sunt favoriții ei, în cele din urmă începe să-i placă pe toți.

Dar mama ei a luat cu greu o decizie, iar decizia sa a fost să meargă mai departe în concurs alături de Tudor Chirilă.

După ce una dintre concurentele ei preferate alege să meargă în echipa Smiley, Irina îi spune colegului ei: ”Smiley, eu cred că tu trebuie să-ți pui o pungă pe cap, pentru că tu nu vezi că atragi toate fetele mișto în echipa ta?! Ai și atuul ăsta, ești încântător, e greu să reziști. Nu trebuie să muncești atât de mult, că te ajută fața. De fapt, te ajută vibe-ul.”. Iar Andra o aprobă.

Această concurentă este Daria Mirea, în vârstă de 17 ani, care a avut o interpretare dinamică și plină de bucurie.

La sfârșitul serii, fiecare echipă s-a completat cu voci noi și senzaționale. Astfel, Tudor are 10 concurenți în echipă, în timp ce Smiley, Andra și Irina au câte 11.

Citește și: Vocea României 2018. Andra și Irina au renunțat la pantofi pentru a cuceri o concurentă

Citește și: Vocea României 2018. Andra și Irina Rimes, la cuțite pentru un concurent

Sursă foto: Pro TV

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter