Unei femei i-a fost refuzată cetățenia pe motiv că nu a dat mâna cu prefectul

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 26 august 2022, 16:26
Statul francez a refuzat să-i acorde cetățenia unei femei pe motiv că aceasta, în timpul ceremoniei de primire a noului statut, a refuzat să dea mâna cu prefectul orașului.

Situația, pe cât ar părea de comică, este, la bază, una tragică, având în vedere că femeii în cauză i s-au încălcat drepturile. Întâmplarea s-a petrecut în Isère, o regiune din estul Franței. Persoana în cauză este o femeie din Algeria căsătorită cu un cetățean francez încă din anul 2010. Aceasta locuia în mod legal și se supunea legilor din Franța, prin urmare și-a depus actele pentru cetățenie. Acestea au fost aprobate și cererea sa a fost admisă, însă în momentul ceremoniei de primire a cetățeniei, după ce a jurat să respecte Constituția și legile țării, aceasta a refuzat să dea mâna cu prefectul și secretarul prefecturii din localitate. Gestul său a deranjat extrem de tare oficialii francezi, astfel încât procesul de acordare a cetățeniei a fost anulat. Femeia a explicat că nu a fost o lipsă de respect, ci doar și-a urmat tradiția și religia, aceasta fiind musulmancă practicantă și neavând voie să atingă un alt bărbat în afara soțului său.

Ulterior, algerianca a dat în judecată Statul francez acuzându-l de exces de putere, însă răspunsul sosit nu a fost nici pe departe cel dorit, aceasta pierzând definitiv în fața instanței: „Considerăm că un astfel de comportament, într-un loc și într-un moment simbolic, a dezvăluit o incapacitate de asimilare” (n.r a cetățeniei franceze). Primul ministru a respectat și a aplicat corect prevederile Articolului 21-4 din Codul Civil” – a fost răspunsul sosit din partea Consiliul de Stat, cea mai înaltă jurisdicție administrativă franceză, conform Agenției de presă France Presse. Acest articol subliniază că Guvernul francez are dreptul să respingă cetățenia pe motivul disprețului față de țară, tradiții, valori culturale, etc și al incapacității de asimilare a acestora. Cazul în sine a provocat un val de reacții pe rețelele socializare, oamenii împărțindu-se în două tabere.

Citește și – Ce a declarat Olivia Steer după ce i-a fost retras premiul acordat pentru “rolul său activ în societate”

Citește și – Ce s-a întâmplat cu cel care a ucis-o pe Mihaela Runceanu, la 29 de ani de la crimă

Sursă foto: Shutterstock

Citeşte şi despre cum să obții cetățenia italiană!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter