Traditii și superstiții de Bobotează

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 28 mai 2021, 10:58
Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători creștine și se prăznuiește în fiecare an pe data de 6 ianuarie. Odată cu Boboteaza, denumită și Botezul Domnului, și Sfântul Ion, din ziua imediat următoare, se încheie oficial perioada sărbătorilor de iarnă.

Boboteaza reprezintă ziua în care Domnul Iisus Hristos a fost botezat de către Ioan Botezătorul. Se spune că botezul nu a fost făcut întru iertarea păcatelor, Mântuitorul Iisus fiind fără de păcate, ci pentru sfințirea creației.Toți credincioșii creștini trebuie  să țină post în ajun de Bobotează.

Traditii și superstiții de Bobotează: se sfințește apa

Cea mai importantă tradiție de Bobotează este sfințirea apelor. Acest ritual este oficiat de preot, în timpul slujbei de Iordan, iar locul poate fi ales în curtea Bisericii, în apropierea unei ape curgătoare sau într-un spațiu întins unde să fie, cel puțin, o fântână. Astfel, se aduce apă care se pune, de preferat, în vase de lemn și după slujba de sfințire, aceasta este împărțită participanților. În anumite zone ale țării, în drum spre casă, cei care au luat agheasmă trebuie să toarne câte o picătură în fântânile întâlnite și să le ureze tuturor celor cu care se întâlnesc „Chiraleisa”, un îndemn la belșug, tradus prin Doamne, miluiește. Apa sfințită de Bobotează se numește Agheasmă Mare și se crede despre aceasta că are putere sfințitoare și tămăduitoare. Astfel, odată ajunși cu agheasma acasă, oamenii trebuie să înmoaie busuioc în aceasta și să stropească curtea, casa, animalele și grădina pentru a le feri de rele. De asemenea, se poate pune un trop de aghiasmă în apa de băut a animalelor și la rădăcina pomilor și a florilor din ghiveci. Considerată cu puteri vindecătoare, Agheasma Mare se recomandă a fi băută dimineața, pe stomacul gol, în perioada de post de peste an sau atunci când există pericol de boală și neapărat timp de 8 zile după Bobotează, până pe 14 ianuarie.

Traditii și superstiții de Bobotează: se purifică aerul și locul

Între Anul Nou și Bobotează preoții colindă satele și orașele pentru a sfinți casele oamenilor. Această tradiție este urmată în întreaga țară, devenind o rânduială bisericească respectată cu strictețe. Preotul, cu busuioc înmuiat în apă sfințită și cu o cruce în mână, intră din casă în casă și stropește fiecare încăpere din locuință, dar și gazda, în timp ce cântă Troparul Bobotezei. Acest obicei se crede că alungă spiritele rele și purifică aerul și locul. Se spune că preotul trebuie așteptat cu casa curată și ușa deschisă.

Traditii și superstiții de Bobotează: se scoate crucea din apă

În ziua de Bobotează preotul aruncă într-o apă curgătoare o cruce pe care, apoi, bărbații se întrec să o găsească și să o scoată la mal. Acela care va reuși să o scoată din apă se crede că va fi binecuvântat tot anul și va avea parte de noroc, bucurii și liniște. Un obicei întâlnit cu precădere în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea este Botezul Cailor, obicei care presupune, după sfințirea animalelor, o cursă între acestea. Se crede ca acei cai care vor fi botezați astfel vor aduce recolte bogate în gospodărie.

Traditii și superstiții de Bobotează: se află ursitul

O tradiție foarte îndrăgită, în special de tinerele domnișoare dornice de căsătorie, este aflarea ursitului punându-și busuioc sub pernă. Acestea trebuie să ia de la preotul care vine cu Botezul un fir de busuioc și în seara de Bobotează să-l pună sub pernă. Se zice că bărbatul pe care-l va visa tânăra, acela îi va fi predestinat.

Traditii și superstiții de Bobotează: nu se fac lături

În general, în zilele de sărbătoare nu se spală și nu se muncește, însă de Bobotează, mai mult ca niciodată nu se spală haine deoarece se fac lături, iar apele sunt sfințite în această mare zi. Cel ce va încălca această tradiție, va atrage ghinionul și boala asupra sa. De asemenea, de Bobotează nu se dă nimic cu împrumut și nu se face scandal. Pe de altă parte, o superstiție de Bobotează spune că în această noapte premergătoare sărbătorii, animalele din grajd prind voce și se sfătuiesc între ele. Totodată, în noaptea de Bobotează se aleg din sobă cărbuni astfel încât fiecare membru al familiei să aibă căte un cărbune numit cu numele său. Apoi aceștia se lasă să ardă si care se va stinge primul se spune că cel ce i-a dat numele va muri înaintea tuturor celorlalți. Dacă în dimineața de 6 ianuarie pomii vor fi acoperiți de promoroacă, anul acela va fi un an bogat și cu roade multe.

Citește și – Baia rece de Bobotează: ce se întâmplă în corp

Citește șiIată de ce anume trebuie să te ferești de Bobotează

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter