Tot ce trebuie să știi despre redirecționarea cotei de 2% din impozitul pe venit

De Oana Dinu, pe Ultimul update Marți, 14 martie 2023, 12:31
Redirecționarea de 2% din impozitul pe venit înseamnă puțin în general, dar mult pentru cei care au nevoie de suportul societății. Dacă vrei să susții o cauză nobilă, iată ce ai de făcut.

Dacă nu dorești ca banii să ajungă la stat și vrei să ajuți o organizație non-profit sau o parohie, poți face asta prin redirecționarea unui procent de 2% sau 3,5% din impozitul datorat statului, conform prevederii ce este reglementată prin Legea 227/2015 privind Codul Fiscal. Banii vor fi folosiți pentru finanțarea activităților acestor organizații, potrivit calculatorvenituri.ro.

Este important de menționat faptul că redirecționarea a 2% din impozitul pe anul 2018 se face doar până pe data de 15 martie 2019.

Cine poate redirecționa 2% din impozitul pe venit

Oricine a realizat în anul 2018 venituri impozabile în România. Din această categorie se exclud persoanele care au fost în concediu pentru îngrijirea copilului. Categoriile de venituri sunt: salariile, chiriile, pensiile, drepturi de proprietate intelectuală, dividende, venituri din activități sportive, din activitatea PFA-urilor etc.

Cine beneficiază de cota de 2% din impozitul pe venit

Conform OUG nr.25/2018 publicată în Monitorul Oficial, modalitatea de calcul a sumelor de bani ce urmează să fie direcționate de către contribuali către alți beneficiari este următoarea:

  • cota de 2% poate fi direcționată către entitățile non-profit înființate și care funcționează în condițiile legii și a unităților de cult.
  • cota de 3,5% poate fi direcționată pentru susținerea entităților non-profit și a unităților de cult, furnizori de servicii sociale, acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat.

Printre ONG-urile și unitățile de cult ce furnizează servicii sociale acreditate se numără casele de tip familial, cantinele sociale, centrele de recuperare, serviciile de îngrijire la domiciliu a persoanelor cu dizabilități, serviciile de locuințe protejate, servicii de îngrijire a copiilor sau adulților cu boli incurabile, cum ar fi Hospice, adăposturile de noapte, căminele pentru vârstnici sau centrele pentru copii cu dizabilități, cum este Fundația Hand-Rom, fundații care ajută copiii grav bolnavi, de exemplu Fundația Ringier sau MagicCamp.

Iubitorii de animale au posibilitatea de a dona banii unui adăpost pentru animale. De asemenea, cei pasionați de natură pot redirecționa 2% din impozitul pe venit către asociațiile montane, cum ar fi Asociația Montană Carpați.

Cum poți redirecționa 2% din impozitul pe venit

Persoanele care vor să doneze deducerile din impozitul pe venit provenite din salarii sau pensii, trebuie să completeze 230, iar termenul de depunere este data de 15 martie 2019.

Pentru celelalte tipuri de venituri din care se poate redirecționa cota de impozit pe venit, se va depune online declarația unica.

Formularele 230 pot fi depuse direct la sediul ANAF de către contribuabilul care face donația sau pot fi centralizate și depuse la comun de către reprezentații ONG-urilor sau ai unităților de cult în baza unui borderou, cu asumarea responsabilității privind sancțiunile pentru falsul în acte.

De asemenea, contribuabilii  pot să opteze pentru reținerea acestor sume direct de către angajator, conform OUG nr. 18/2018.

Fiscul va trimite o înștiințare către persoanele fizice prin care îi va informa cu privire la direcționarea cotei de 2% sau 3,5%  din impozit, conform prevederii incluse în Ordinul ANAF nr.1.003/2018 pentru aprobarea Procedurii privind procesarea formularelor 230.

În cazul în care există nereguli la completarea formularului sau este semnalată o situație de fals în acte, contribuabilii pot anunța administrația financiară în decurs de 30 de zile.

Cum trebuie completat și depus formularul 230

După ce descarci formularul și îl imprimi, trebuie să completezi datele personale după cum urmează:

  • Pagina 1 -sectiunea I (date de identificare a contribuabil): completează cu majuscule datele tale
  • la sectiunea II bifează fie venit din salarii, fie din pensii, în funcție de caz
  • sectiunea III trebuie completate datele beneficiarului (ONG sau unitatea de cult)
  • suma NU se trece
  • în josul paginii 1, treci cifra 1  în căsuța „Anexele nr”
  • semnează la Semnătura contribuabil
  • completează Anexa, în același mod, la aceleași rubrici
  • semnează Anexa

Pentru depunerea formularului 230 poți merge direct la ghișeul administrației financiare unde ești înregistrat (în funcție de orașul/sectorul în care locuiți). AICI găsiți adresele Administrațiilor Finanțelor Publice.

Formularele se mai pot depune la oficiul poștal prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Declarația unică se poate completa online prin serviciul SPV (Spațiul Privat Virtual) accesând pfinternet.anaf.ro sau poți semna electronic cu certificatul digital calificat pe decl.anaf.mfinante.gov.ro

Sumele donate prin redirecționarea cotei de 2% din impozitul pe venit, respectiv 3,5, vor fi virate în cel mult 90 de zile.

Sursă foto: shutterstock.com

Vezi şi cum poți să înfiinţezi un ONG!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter