Dr. Oetker – SOS Satele Copiilor, parteneriat pentru speranţă şi bucurie în familie

De Unica.ro, pe

Dr. Oetker, împreună cu Organizaţia SOS Satele Copiilor lansează, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, un parteneriat pentru a aduce speranţă şi bucurie în familie.
Astfel, în Joia Mare, copiii din SOS Satele Copiilor România din Bucureşti, Cisnădie şi Hemeiuş s-au bucurat de cadourile primite de la Iepuraş. Emoţiile au fost şi mai mari pentru copiii din satul Bucureşti, care au fost vizitaţi de reprezentanţii Dr. Oetker, veniţi să dea o mână de ajutor mamelor sociale în realizarea pregătirilor de Paşte.

Ajutaţi de aceştia, copiii au învăţat, împreună cu mamele, să pregătească masa de Paşte, aşa cum se cuvine. Micuţii au vopsit ouă, au făcut pască şi au ornat brioşele aduse de echipa Dr. Oetker. Cele mai frumos decorate ouă au fost aranjate în coşulete de nuiele pe un mănunchi de iarbă, iar la final toţi copiii s-au bucurat de cadourile primite de la Dr. Oetker

Dr. Oetker -  SOS Satele Copiilor, parteneriat pentru speranţă şi bucurie în familieAceastă acţiune reprezintă piatra de temelie a unui parteneriat pe termen lung Dr. Oetker –  SOS Satele Copiilor, al carui obiectiv fundamental este respectarea dreptului la o viaţă de familie. Dr. Oetker a descoperit în SOS Satele Copiilor un partener care pune în valoare viaţa în familie, cu toate valorile ei pozitive, pentru cât mai mulţi copii. Sprijinul pe care Dr. Oetker îl oferă în acest proiect nu este condiţionat de achiziţia de produse proprii. Angajamentul de acordare a sprijinului pentru familiile din proiectele gestionate de SOS Satele Copiilor se bazează doar pe simţul responsabilităţii sociale faţă de instituţia familiei, care a ocupat întotdeauna un loc foarte preţios în setul de valori asumat de Dr.
Oetker.

Organizaţia SOS Satele Copiilor România este membră a SOS Kinderdorf Internaţional, una dintre cele mai mari organizaţii non-profit din lume. Înfiinţată în anul 1949 de către medicul Hermann Gmeiner, acţionează în 132 de ţări, oferind 1800 de programe şi servicii unui număr de peste 1 milion de beneficiari.

Dr. Oetker -  SOS Satele Copiilor, parteneriat pentru speranţă şi bucurie în familieSOS Satele Copiilor România ocroteşte şi sprijină astăzi, la 20 de ani de la înfiinţare, peste 1000 de copii care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiilor biologice.

Dr. Oetker are ca filon principal, adânc sădit în arhitectura Brandului, viziunea unei societăţi bazate pe principii tradiţionale, fundamentale. La baza acestei viziuni se afla FAMILIA, ca celulă de bază a societăţii tradiţionale, exprimată în comunicare prin sentimentul de BUCURIE DE A FI ACASĂ, generat de putinţa de a oferi celor dragi doar ce este mai bun şi de a primi în schimb recunoştinţa
şi gratitudinea acestora.

Pornind de la ideea că indiferent de religie, statut social, vremuri sau naţionalitate, familia se reuneşte mereu în jurul mesei, Dr. Oetker, doreşte ca, în virtutea parteneriatului, să ajute copiii să se bucure de viaţa unei familii normale, unită în jurul bunătăţilor de pe masă, indiferent de momentul zilei sau de ocazie. Prin programe dedicate promovării unei vieţi normale, lipsite de griji, Dr. Oetker are în atenţie sprijinirea proiectelor SOS Satele Copiilor şi a celor
aproximativ 1000 de beneficiari direcţi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter