Semnul care arată o inteligență peste medie. Toată lumea îl consideră defect

De Oana Dinu, pe Ultimul update Miercuri, 17 octombrie 2018, 18:01
Oamenii o consideră un defect extrem de enervant, dar această trăsătură de caracter este de fapt un semn de mare inteligență.

Creierul, cu miliardele lui de neuroni, ne permite să reținem extrem de multe lucruri și să facem altele de-a dreptul uimitoare pentru noi și de ce, pentru întreaga omenire. Paradoxal, nu suntem capabili să ne amintim unde am pus cheile, dacă am scos fierul de călcat din priză sau ce alimente trecusem pe lista de cumpărături. Cine nu s-a enervat vreodată pentru că a uitat să își ia pastila sau să sune o persoana apropiată de ziua ei?

De câte ori nu ne-am propus să fim mai atenți sau să mergem la cursuri pentru stimularea memoriei? Ei bine, oamenii de știință vin în ajutorul celor care se frământă din cauza uitării și în urma unui studiu efectuat, trag concluzia că oamenii uituci sunt și foarte inteligenți, potrivit DoctorulZilei.

Cercetătorii spun că așa funcționează creierul unui om super inteligent, renunță la informații de care nu are nevoie, chiar dacă noi credeam contrariul. Astfel, acesta este capabil să ia decizii mult mai repede, față de cei care nu uită absolut nimic. Așadar, dacă uităm ceva, probabil acel lucru nu era foarte relevant pentru creierul nostru.

Citește și: 
O mare a secat din cauza fabricării hainelor. Unde a avut loc dezastrul ecologic
Motivul pentru care Prințesa Diana își pleca privirea în public
Sursă foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter