Restaurante italieneşti în Bucureşti

De Nicoleta Galeteanu, pe

Pentru că în luna februarie se sărbătoreşte ziua internaţională a pizzei, cum am putea sărbători mai potrivit decât cu o ieşire la un restaurant italian? Deliciosul preparat este…
… atât de popular încât nici nu ar mai avea nevoie de o zi specială (9 februarie) în care să fie consumat, fiind preferat de gurmanzi chiar şi în locul preparatelor tradiţionale.   
 
Gustoasă şi săţioasa, „plăcinta cu roşii”, aşa cum era cunoscută înainte, pizza a reuşit să se strecoare de-a lungul timpului în aproape toate bucătăriile internaţionale.
 
Aşa se face că apetitul nostru pentru mâncarea italienească a încurajat o adevărată piaţă a restaurantelor cu specific, numai în Bucureşti numărul lor apropiindu-se de o sută.
 
Pentru amatorii de paste, să găsească la fiecare colţ de stradă un restaurant în care să îşi potolească foamea este excelent. În schimb, pentru cunoscătorii care apreciază calitatea şi particularitatea specialităţilor italieneşti întocmai, din puzderia de localuri cu specific trebuie să le alegi cu grijă localurile bune, pentru că nu sunt puţine cele care au optat pentru un meniu eclectic sau specific „fusion”.  
 
Aşadar, indiferent de prilej sau cunoştinţe gastronomice italieneşti, îţi recomandăm câteva restaurante din Bucureşti pe care le-am încercat şi testat; atât calitatea, cât şi preţul.  
 
De la restaurante „cu pretenţii” şi până la „trattorii” extravagante, amplasate mai aproape sau mai departe de oraş, unele dintre ele îşi merită efortul financiar pentru deplasare şi te determină să apreciezi atent raportul calitate/preţ şi cantitate.

Restaurantul Al Casolare

 
Îndepărtat mult de vreo staţie de autobuz, Al Casolare aduce însă un colţ pitoresc din bătrâna Italie şi o bucată din paradisul gastronomic de acolo.  

Situat pe şoseaua Bucureşti – Târgovişte, la intrarea în Buftea, restaurantul nu este deloc pretenţios la aspect, dar îşi impune pretenţiile la nivelul clientelei, din cauza preţurilor măricele.  
 
Însă cele două incoveniente pentru noi nu reprezintă o problemă pentru ei, pentru că în mare parte clientela este formată din oameni de afaceri, manageri cu salarii mari sau vedete.  
 
Mâncarea este, fără dubiu, desăvârşit preparată, asta şi pentru că proprietarii sunt cei care se preocupă de bucătărie.
 
Meniul nu este prea încărcat, dar oferta are grijă să nu neglijeze nicio proftă culinară. Găseşti şi îţi recomandăm pastele preparate în casă – taglioni – sau calamaretti alla ligure, tagliatelle con gamberi e porcini, din categoria antipasti. Nu lipsesc nici preparatele din peşte, fructele de mare şi nici delicoasele trufe.  
 
O masă de două persoane poate depăşi 200 lei. 

Restaurantul Capriciosa

 
Mai aproape de localnicii urbei noastre, pe bulevardul Ion Ionescu de la Brad, lângă Aeroportul Băneasa, restaurantul Capriciosa este o altă tentaţie pentru muşterii cei mai capricioşi.  
 
Foarte ospitalier, la Capriciosa este un local tipic italian unde vei găsi o atmosferă călduroasă, aproape familială, caracteristică italienilor.  Localul reproduce cu fidelitate stilul rustic autohton, cu mobilier din lemn şi pereţi din cărămidă.
 
Destul de spaţios, cu aproape 80 de locuri, aici şi meniul este mai variat. De la bruschete – în special cele cu ficăţei de pui, care sunt delicoase – şi până la spaghete şi pizza – dintre care rossa cu prociutto crudo sau pizza estiva cu bresaola, salată rucola şi felii de parmezan – te vei asigura că atât mâncarea cât şi servirea sunt fără cusur. De asemenea, tot aici găseşti şi faimosul vin Verdichio.  
 
Preţurile sunt acceptabile, deci nici prea scump, nici prea ieftin. 

Restaurant La Fattoria

 
La Fattoria este de departe unul dintre cele mai stilate localuri cu specific italian din Capitală. Vara, terasa enormă a restaurantului din Herăstrău este o adevărată oază de relaxare pentru cei care se rup de zumzetul citadin. Este unul din localurile care şi-au păstrat cu fidelitate specificul autentic al bucătăriei italiene, aşa că de la prima şi până la ultima pagină, meniul este un deliciu original italian.  
 
Cele mai gustoase sunt antipastele italiene, dintre care recomandăm bruschetele cu roşii şi busuioc, dar şi pe cele cu mozzarella şi usturoi. Dintre felurile de pizza, Quatro Stagioni şi cea Siciliană ni s-au părut cele mai bune, iar dintre paste, poţi încerca cu încredere Penette Gartinate sau all’ Arrabbiata, cu sos roşii, ardei iute, usturoi şi ulei de măsline. Cu o aşa diversă ofertă, nu îţi va fi uşor să te decizi, indiferent cât de foame îţi este. 

Restaurant Gallo Nero

 
Dacă mergi pe bulevardul Decebal, atunci trebuie să fi auzit de Gallo Nero. Un local care aduce oraşului atmosfera relaxantă şi primitoare specifică Romei.
Mai pretenţios, să se potrivească arterei de promenadă, localul este frecventat şi de vedetele româneşti.
 
În caz că nu ajungi întâmplător pe Decebal, atunci mergi direct la Gallo Nero dacă vrei să mănânci într-o zi ceva specialităţi italieneşti. Nu rata bruschetele mixte, fettucini sau peştele spadă preparat la grătar. Şi pentru că gazda este primitoare şi serviabilă, din partea casei primeşti delicioase „sosuri” din ardei pepperoni şi ulei de măsline, dar şi usturoi, pătrunjel şi roşii înecate într-un fabulos ulei de măsline.
 
Pentru o masă copioasă plăteşti în jur de 150 lei.

Restaurant Quattro Stagioni

 
Nu cred că există italian care să nu fi auzit de restaurantul Quattro Stagioni din Aviatorilor. Foarte popular, localul este micuţ şi intim, cu o terasă la fel de micuţă, care se întinde spre parc.   
 
Ceea ce îl situează în topul nostru sunt mâncarea delicioasă şi preţurile rezonabile. Dintre pastele al forno, poţi alege tagliatelle al Samone, cu somon afumat (22 lei) sau spaghetti frittata, preparate cu şuncă, ciuperci, gogoşari, ardei iute, parmezan şi sos rose (19 lei), iar dintre paste, tottellini quattro formaggi (22 lei) sunt excelente.  
 
Iar la finalul festinului un tiramisu con frutti di bosco (cu fructe de pădure, 10 lei) îţi va merge direct la suflet.
 
Buon appetito!

Tip: www.pestorecipe.org

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter