Regina Maria a României, omagiată de Centenar alături de ICR

De Oana Dinu, pe
Regina Maria a fost soția lui Ferdinand I și una dintre cele mai fascinante figuri regale ale României.

Marie de Edinburgh (Marie Alexandra Victoria, 29 oct 1875 – 18 iulie 1938, Pelișor) s-a născut în familia regală britanică și s-a căsătorit cu Regele Ferdinand al României în 1892. Popularitatea ei în rândul românilor și al altor case regale este legendară. Capacitatea ei de om politic, la fel.

După izbucnirea Primului Război Mondial, Maria l-a convins pe Ferdinand să se alăture Triplei Antante și să declare război Germaniei. În timpul primilor ani de război, refugiată alături de cei 5 copii ai său în Moldova, Regina Maria a fost infirmieră pentru sutele de soldați răniți pe front sau bolnavi de holeră.

Devenită Regină a României Mari, în 1918, Maria a participat la Conferința de Pace de la Paris, pentru a impune noul stat pe harta Europei. Iată cum o prințesă britanică a contribuit enorm la progresul politic și social al României. Ar trebui să facem mai mult pentru amintirea ei, pentru a-i onora numele și legenda.

ICR dezvelește o statuie a Reginei în locul său de naștere, Ashford, UK

Institutul Cultural Român va dezveli miercuri, 12 decembrie, o statuie a Reginei Maria la Ashford, Marea Britanie, acolo unde Marie de Edimburgh s-a născut în 1875, în contextul Centenarului și pentru a onora legăturile istorice dintre Regatul Unit și România.

Dezvelirea statuii va avea loc începând cu ora 12.00. Alături de preşedintele ICR, doamna Liliana Ţuroiu, la ceremonie vor mai participa ambasadorul României la Londra, domnul Dan Mihalache, ASR Principesa Elena, Gerry Clarkson CBE, președintele consiliului local Ashford, doamna Jessamy Blanford, primarul oraşului Ashford,  adjunctul Lordului Locotenent – reprezentantul Reginei Elisabeta a II-a pentru comitatul Kent şi marele şerif al comitatului. Dezvelirea statuii va fi urmată de o recepţie şi de proiecţia unui film documentar dedicat Reginei Maria, realizat pentru TVR de către Camelia Csiki.

Ca urmare a câștigării concursului de soluții demarat de ICR în vara acestui an, opera este realizată de sculptorul Valentin Duicu, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti – Secția Sculptură.

Valentin Duicu

Preşedintele ICR, doamna Liliana Țuroiu, declara înaintea ceremoniei: „Institutul Cultural Român este onorat să poată evoca personalitatea Reginei Maria prin remarcabila operă de artă a tânărului sculptor român Valentin Duicu. El ne-o readuce pe marea regină în faţa ochilor, aşa cum trebuie să o fi văzut cei care au fost martori la ceremonia încoronării ei ca Regină a României Mari, în 1922.

Acest eveniment remarcabil, organizat la initiativa ICR, stă sub semnul unei femei, un exemplu prin frumuseţea şi eleganţa ei, al unei regine ce s-a remarcat prin inteligenţa şi forţa prezenţei sale, prin distincție şi prin cultură, prin talentul de «ambasador irezistibil”», un nume influent al istoriei României şi care se numără printre cele mai importante personalităţi născute în această parte a Angliei.’

La rândul său, Gerry Clarkson CBE, președintele consiliului local Ashford, a spus că instalarea acestei statui în Ashford este o sursă de mândrie pentru oraş: „Atunci când Institutul Cultural Român ne-a abordat în vederea ridicării monumentului, am ştiut imediat că locul cel mai potrivit era Elwick Place, acest nou centru care va deveni inima oraşului nostru.

Consider că este locul cel mai potrivit pentru omagierea unei personalități care a jucat un rol atât de decisiv în împlinirea idealurilor de unire ale ţării sale de adopţie, imediat după încheierea Primului Război Mondial. Ne dorim ca din ce în ce mai mulţi locuitori ai oraşului Ashford şi comitatului Kent să afle povestea acestei remarcabile prinţese britanice devenită Regină a României.’

Realizată din bronz şi având o înălțime de 2,2 metri, statuia va fi amplasată în Elwick Place, spaţiu de mare vizibilitate aflat în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice şi a Parcului Victoria, principala zonă verde a oraşului, care poartă numele vestitei împărătese, însăşi bunica paternă a Reginei Maria. Graţie poziţiei centrale în care va fi amplasată, statuia promite să devină, în timp, unul dintre reperele oraşului Ashford, un oraş dinamic şi în curs de expansiune.

Amplasarea statuii este o iniţiativă a Institutului Cultural Român, realizată cu sprijinul financiar al Guvernului României, prin Programul Centenar derulat de Ministerul Culturii şi Identității Naționale și în parteneriat cu Consiliul Local Ashford.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter