Exclusiv! Raluca în Tărâmul Nicăieri: povestea unei artiste neconvenționale

Raluca Băraru, cunoscută în mediul online și ca Nicăieri von Băraru, este una dintre cele mai talentate ilustratoare din România, care nu doar că nu se teme de nonconformism, ci îl îmbrățișează.

La puțin timp după Revoluție, Raluca Băraru a desenat un pește mare portocaliu care înghite un pește mic la fel de portocaliu. Avea doar nouă ani pe atunci, și abia învățase culorile complementare, dar totul s-a schimbat. Astăzi își împarte timpul între joburile de ilustrație și lucrările personale. Despre toate acestea, și nu numai, Raluca Băraru ne-a povestit în ediția de octombrie a revistei Unica.

VEZI  GALERIA  FOTO(1 / 9)

Raluca, „Nicăieri” este tărâmul tău de joacă, după cum spui chiar tu. Cum și când ai început să îi construiești fundația?

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

În forma strictă, “Nicăieri” fundația datează de 7 ani, de când am decis să renunț la viața de art director. În o formă mai generală probabil construcția a început din copilărie fiind urmată firesc de studii la Liceul de Artă Constanța și Universitatea de Arte Plastice București.

Dar da, cred că 2014 a fost anul în care am pus bazele și am decis să încep să arăt celor din jur universul meu viziual. Recunosc că, cu toate că am învățat foarte multe din viață de agenție, este un mod de a trăi care nu mi se potrivește prin urmare am pornit să-mi alcătuiesc unul cu care să mă simt mai împlinită și mai liberă.

Când te-ai îndrăgostit de desen? Mai ții minte prima ta creație?

Prima-prima nu o țin minte pentru că desenez de când mă știu. Dar o țin minte pe cea care m-a dus pe acest drum profesional.

Era la scurt timp după revoluție și aveam aproape 9 ani. Veniseră la un schimb de experiență câțiva profesori din Franța și se opriseră în vizită la noi. Eu eram la biroul meu și pictam. Era o compoziție cu un pește mare portocaliu care înghite un pește mic la fel de portocaliu. Știu că abia învățasem perechile de culori complementare la școală. Printre vizitatori era și un un profesor de desen căruia i-a plăcut lucrarea foarte mult și i-a încurajat pe ai mei să mă trimită la o școală de artă. La 2 ani după, câștigam primul meu concurs de desen internațional și plecam în Japonia.

Cât a contat pentru tine pregătirea academică pentru ceea ce faci astăzi?

A contat foarte mult. Sunt un susținător al educației academice. Și nu pentru că a fost ușoară, ci pentru că a clădit în mine baze teoretice și practice, disciplină și anduranță, pentru care îi sunt recunoscătoare. Este de asemenea adevărat că apoi a contribuit munca de autodidact, mai ales în zona de provocări noi tehnologice.

Am văzut însă de multe ori colegi foarte talentați și cu skill-uri tehnice cărora însă le lipsea baza, iar din acest motiv progresul lor era anevoios într-un mod infructuos.

Mult timp ai fost și art director, și ilustratoare în paralel. În prezent cum arată lucrurile pentru tine pe plan profesional?

Acum am dus paralelismul la nivelul următor: ilustratoare și artistă. Poate nu pare din broderiile de linie ale lucrărilor mele, dar sunt un om care se plictisește repede. Și zona de artă liberă mi-a părut următorul nivel de provocare, așa că în prezent îmi împart timpul intre joburile de ilustrație și lucrările personale. Și câini. 🙂

Aș vrea să spun că e bine organizată această diviziune dar din păcate nu e cazul. Încă mă adaptez și nu am o strategie clar conturată. E doar pe cale de.

Criza economică, dar și apariția unor noi piețe, precum este ce a de NFT au făcut viața mea profesională un pic mai puțin previzibilă. Evident și interesantă.

Ca ilustrator, apetitul tău pentru o estetică spooky, definită de mister, absurd, umbre și fantome este evident. Cum ai descoperit că ai o afinitate către aceste elemente pe care unii le-ar putea considera controversate?

Nu cred că sunt atât controversate, cât cred că crează o anume neliniște, ce îi îndeamnă pe unii privitori să se uite în altă parte. Ceea ce este perfect din punctul meu de vedere.

Nu mi-aș dori ca o lucrare de-a mea să nu miște în nici un fel, să fie ceva simpatic de decorat un perete de motel de provincie. Publicul ce mă apreciază o face tocmai pentru asta. Că exprim anxietăți sau stări depresive, că încerc să pun întrebări legate de cine suntem și de ce, că povestesc despre absurdul unei lumi în conflict cu sine și obsedate de consum și imaginea proprie. Ca atunci când mă uit în abis îi colorez pereții și îl fac să respire a vată de zahăr.

Cred că toți suntem un produs al fantomelor prin tradițiile de care ținem cu dinții și al absurdului pe care îl exersăm în majoritatea acțiunilor cotidiene, așa că atracția mea este până la urmă spre firea umană.

Citește și: Unica de octombrie te așteaptă! Raluka, diva sexy și fără inhibiții, pe copertă

Citește și: EXCLUSIV! Raluka a spus adevărul despre relațiile anterioare: „Orice bărbat care a stat lângă mine…”

Citește și: Mirela Vaida, secretul unei căsnicii perfecte de peste 10 ani

Citește și: Antonia nu mai poate deveni mamă. „Sănătatea nu îi mai permite”

Ce teme recurente există în ilustrațiile tale?

Cred că tema mea principală este dialogul cu absurdul, concilierea cu lipsa de sens. Când am libertate în lucrările personale o discut clar și liber chiar dacă îi pun mereu toppinguri de roz și detalii florale. În lucrările comandate doar fac aluzii fie că e vorba de un fir de ață ce nu se duce nicăieri sau o pereche de ochi goi. Asta în fapt a fost “semnătura” mea o perioadă lungă. Majoritatea personajelor erau cochilii goale.

De-a lungul timpului ai colaborat și cu firme de renume pentru diverse proiecte artistice. Dincolo de partea financiară, care este diferența între a desena pentru un client și a desena pentru tine?

În primul rând o colaborare cu un brand vine cu un brief ce are anumite cerințe clare. Mă pot exprima într-o anumită măsură dar în primul rând trebuie să respect obiectivele campaniei din care face parte vizualul comandat. Deci este mai puțin de joacă dar este în același timp și mai ușor pentru că lipsesc multe din frământările lucrărilor personale. Totul este mai ușor de cuantificat.

O altă mare diferență este faptul că lucrarea trebuie aprobată în etape și trebuie să îi fie clar comanditarului la fiecare pas ce urmează să obțină, fapt ce face procesul un pic mai lung pentru mine însă necesar pentru proiect în sine.

În trecut ai vorbit și despre faptul că te pasionează cauzele sociale. Ce cauze sunt apropiate sufletului tău? Cum îmbini arta cu aceste cauze?

Protecția animalelor și sănătatea mentală cu siguranță sunt foarte importante pentru mine și cred că sunt foarte strâns legate. Consider cruzimea față de animale un dezechilibru al lumii contemporane. Oamenii care fac rău conștient animalelor sau abandonează sunt și ei la rândul lor oameni abuzați și traumatizați, iar animalele sunt doar receptaclul acestor probleme. Este un ciclu ce trebuie rupt, atât prin protecția celor ce nu se pot proteja singuri, cât și prin ajutorul acordat oamenilor ce suferă.

Problemele cruzimii și ale indiferenței față de suferință apare în aproape toate lucrările mele personale. Dincolo de asta, încerc să ajut prin voluntariat la diverse asociații, atât prin munca mea cât și prin acțiuni de tip salvare sau foster.

Recunosc că am un vis ca la un moment dat să îmi deschid un sanctuar de animale. Bucățica mea de Eden în care să pot aduce toate animalele care au nevoie de grijă, de la căini și cai, la arici și bursuci.

Dincolo de desen, ai și alte pasiuni – fie ele mici sau mari?

Desigur. Ador jazz-ul (big band în special) și muzica clasică, chiar dacă este un domeniu în care nu am neapărat cunoștinte structurate. Îmi place foarte mult să ascult piese de teatru și audio books (aici recunosc că am o inclinație pentru o zonă mai ușoară de mister și fantasy).

Sunt pasionată colecționară de “vechituri” așa că la mine găsești de la pendule și felinare de trăsură la semne stradale de telefon și porțelanuri vechi. Îmi place să îmi imaginez viețile obiectelor respective. Cum au fost lucrate, iubite apoi uitate, câtă bucurie sau nefericire au reprezentat la un moment dat în viața cuiva.

Ah. Și plante. Multiplele mele amice verzi, fie din grădină, fie din casă, cu care negociez și învăț despre grijă.

Descoperă mai multe despre Raluca Băraru pe site-ul ei, www.ralucabararu.ro.

Foto și ilustrații: Raluca Băraru

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News